Fredrik Backman este un scriitor suedez care m-a surprins prin profunzimea prozei sale. Romanul este prima parte a unei trilogii. Beartown este… îl voi lăsa pe autor să-l descrie:
*Beartown nu este aproape de nimic. Chiar și pe hartă locul pare nefiresc. „De parcă un uriaș beat a încercat să-și pișe numele în zăpadă,”*
Beartown – de Fredrik Backman Read Post »
Un alt lucru pe care l-am observat deseori în ultima vreme, mai ales după pandemia care i-a închis pe toți copiii și adolescenții în casă ani de zile, este incapacitatea tinerilor de a forma cupluri. Teama de a fi respinși este atât de mare, încât foarte greu cineva își asumă inițiativa să facă primul pas. Este încă o consecință a pasivității patologice. Când ești obișnuit ca inițiativa ta să fie respinsă de părinți, pentru că nu-i a lor și vor să te protejeze de eșecul pe care sunt convinși că o să-l ai dacă nu-i „asculți,” atunci n-ai cum să-ți imaginezi că de data asta vei avea succes, cu atât mai mult cu cât absolut sigur inițiativa de a-ți căuta partener(ă) nu-i aparține nici unuia dintre părinți sau profesori.
Pasivitate vs inițiativă ( ultima parte) Read Post »
Adolescenții sunt rebeli din instinct. Este o perioadă absolut normală de dezvoltare din viața lor, căci altfel nu doar că ar rămâne un soi de clonă a părinților, dar n-ar fi în stare niciodată să-și găsească partener(ă). Bineînțeles, pedepsele sunt și mai crunte dacă cumva se încumetă să „comenteze.” La școală aproape tot timpul. Dar și acasă, când părinții nu se adaptează unui cu totul alt tip de relații decât în copilărie.
Toată această formare afectivă duce la pasivitate în adulții care au ales inconștient (deci fără să-și dea seama) o traiectorie comodă și lipsită de conflict.
Pasivitate vs inițiativă ( partea a II-a) Read Post »
Jocurile video dezvoltă gândirea. Există studii care, deși nu sunt făcute pe eșantioane reprezentative, deci nu sunt valide pe o anumită populație, confirmă opinia mea. Mai demult am citit un studiu european unde se descoperise că majoritatea părinților din Europa nu au o părere proastă despre faptul că fiii sau fiicele lor se joacă pe computer, dar ar prefera să aibă mai mult control asupra tipului de jocuri cu care își ocupă timpul copiii lor.
Despre jocurile video Read Post »
În cabinet, Alana, o fată de unsprezece ani, se așează la birou, își ia o foaie și creioanele colorate și se apucă să deseneze. Eu mă așez lângă ea și văd că, pe foaie, încetul cu încetul, se conturează un cub aflat în mijlocul unui peisaj idilic, plin de verdeață, cu un lac sclipitor, înconjurat de flori superb colorate și copaci plini de fructe.
Câteva exemple de scenarii inconștiente, surse ale prostiei patologice, care poate fi îndepărtată prin psihoterapie: **Lipsa de încredere în sine**, ca efect catastrofic al supra-protecției. Un copil sau un adolescent capătă încredere în el **doar** *dacă are succes în urma deciziilor și eforturilor* **exclusiv** *ale lui*. Așa stă treaba din punct de vedere psihologic și nu există excepții, din câte am văzut. Tot ce e impus de alții sau dacă este ajutat, chiar și cu cele mai bune intenții, nu contribuie la formarea încrederii în sine. Bineînțeles, ajutorul trebuie să existe la început, căci de la părinți, de pildă, învață copilul să formeze relații sau capătă deprinderea să învețe. Dar pe urmă, după ce părinții îl învață „primii pași” pe copil, aidoma primelor litere scrise de învățătoare în caiet, adulții ar fi bine să-i ofere șansa de a se descurca singuri.
Prostia patologică la copii ( partea a II-a) Read Post »
În psihanaliză, ADHD-ul este un simptom, nu o boală. Sub compulsia către activitate sau incapacitatea de concentrare se ascund motivele reale ale acestor probleme.
ADHD-ul este o fugă. Un om care face întruna câte ceva, n-are timp să gândească. Dacă s-ar opri, atunci gânduri și sentimente periculoase pentru el i-ar năvăli în minte, aidoma unui tsunami.
De pildă un copil cu ADHD, la începutul unei terapii nu se joacă la propriu. Probabil doar înșiră o mulțime de jucării pe toată mobila și pe podea, ca și cum ar face mizerie. Încetul cu încetul apar frânturi de joc, adică copilul se oprește aproape imediat cum a început să-și formeze în minte un scenariu. Mai târziu scenariile prind mai mult contur, iar la sfârșitul terapiei se contopesc unele cu altele într-o poveste coerentă.
Dezorganizarea minții sau ADHD Read Post »
Lost Lambs este numele grupului de suport afectiv din biserica unui orășel situat pe malul mării. Majoritatea întâmplărilor și personajelor din carte se învârtesc în jurul acestei biserici și a preotului (haios) din ea. Deși membrii familiei Flynn nu par să fie credincioși, ba chiar unii dintre ei se declară atei, ei îi cer sfatul preotului și se roagă înainte de masă.
Personajele principale ale romanului sunt membrii familiei Flynn, adică Bud, un fost cântăreț de rock dintr-o trupă, care acum este contabil la o companie de transport maritim, Catherine, soția lui, care își dorește să fie fotograf de artă, Abigail, fiica lor frumoasă de 17 ani, Louise cea mijlocie, care se simte ignorată și Harper, fiica deșteaptă de 12 ani, care intră mereu în bucluc tocmai pentru că e foarte inteligentă.
Lost Lambs – de Madeline Cash Read Post »
La mine în cabinet, Georgia (mama unui adolescent de 15 ani):
Georgia: Știi, când eram eu adolescentă, am fost la Noaptea devoratorilor de publicitate și am văzut un clip unde un om s-a trezit de dimineață, iar, când a ieșit pe ușă, a văzut totul pustiu, tot orașul pustiu. S-a plimbat o vreme și nu era nimeni nicăieri, totul era abandonat și trist. Apoi a văzut un ecran publicitar pe stradă, unde erau palmieri pe o plajă, iar o voce din fundal spunea „Noi, cu toții, am plecat în Caraibe cu agenția de voiaj X.” Așa m-am simțit și eu brusc, când fii-miu a împlinit 13 ani… S-a schimbat brusc, nu mai e același copil dulce, care mă urmărea prin casă, pentru a vorbi cu mine. Zici că e altul.
Adolescentul perfect Read Post »
Ecranizare a unui roman de Malin Persson Giolito, mini-serialul ne-o prezintă pe Maja, o adolescentă de 18 ani, în închisoare, așteptându-și procesul. Ea este acuzată că a împușcat și omorât câțiva colegi de clasă, în liceu, în complicitate cu iubitul ei, Sebastian.
Trecutul ne este povestit prin flashback-uri ce conțin în special evoluția relația Majei cu Sebastian. Povestea este moralizatoare, nu în sens rău, iar adolescenții au multe de învățat din acest film.
