*Graveyard* este un serial de filme turcesc cu Birce Akalay în rolul principal. Birce este frumoasă și interpretează nemaipomenit de bine rolul lui Önem, șefa unei echipe de polițiști, care investighează cazuri de crime legate de femei. Am impresia că subiectul este controversat în Turcia, o țară aflată fix la limita dintre Orient și Occident.
Graveyard – The Woman in the Lake (2022) Read Post »
Karin Slaughter este o scriitoare americană prolifică. *The North Falls* este a treia serie a ei, iar toate trei sunt *police procedurals*. North Falls este o localitate mică din statul Georgia, SUA, cu particularitatea că Departamentul Șerifului este format în majoritate din membrii familiei Clifton.
Emmy Clifton este ajutor de șerif, iar șeriful este tatăl ei, Gerald. Povestea se învârtește în jurul lui Emmy care, la începutul cărții este căsătorită cu un bărbat abuziv și parazit, Jonah, cu care are un fiu pe nume Cole.
We Are All Guilty Here – de Karin Slaughter Read Post »
⎼ Nu înțelegi, doar de afemeiați din ăștia mă simt atrasă! țipă Anabela de pe canapea, aplecându-se spre mine. Asta-i revelația pe care am avut-o ieri, când mă spălam pe cap. Mi-am dat seama că cu toți a fost la fel, iar eu am reacționat la fel.
⎼ Și totuși pari supărată, zic eu.
⎼ Păi, cum să nu fiu? Ce pot să fac? Ceilalți mă plictisesc și nu-mi plac. Deloc!
*The Sommerdahl Murders* este un serial de filme danez, cu Peter Mygind (Dan Sommerdahl), Laura Drasbæk (Marianne Sommerdahl) și André Babikian (Flemming Torp) în rolurile principale. În primul film din serial, Dan și Marianne tocmai își sărbătoriseră 25 de ani de căsătorie, când Dan este chemat să ancheteze o răpire. Marianne decide să se separe de el, iar între ea și Flemming, care este partenerul lui Dan, încep să sară scântei. Astfel se creează triunghiul amoros și pe alocuri amuzant între cei trei protagoniști, ale căror peripeții le putem viziona pe tot parcursul serialului, care acum a ajuns la al șaptelea sezon.
The Sommerdahl Murders – The Law of Retribution (2020) Read Post »
La mine în cabinet, *Anabela* (31 de ani):
S-a întâmplat lucrul de care îmi era cel mai frică: și Bubu se pare că e afemeiat. Salma – după cum știi e cea mai bună prietenă a mea – l-a văzut sâmbătă seara într-un bar cu alta. Erau bot în bot și păreau că se simt super bine. Mie Bubu mi-a zis că trebuie să muncească și sâmbătă, iar eu m-am gândit *Săracul de el,*
De ce alegem cei mai nepotriviți bărbați pentru noi (Afemeiații) Read Post »
Mini-serial spaniol cu patru episoade, *El Problema Final* este ecranizarea romanului cu același titlu de Arturo Pérez-Reverte.
Protagonistul este Basil, un actor de vârstă mijlocie, care a jucat în tinerețe rolul lui Sherlock Holmes. Un prieten îl invită pe barca lui, iar, din cauza faptului că vremea se înrăutățește, toți cei de pe barcă sunt nevoiți să se refugieze într-un hotel de pe o mică insulă din Grecia.
El Problema Final ( 2026) Read Post »
În cabinet, Alana, o fată de unsprezece ani, se așează la birou, își ia o foaie și creioanele colorate și se apucă să deseneze. Eu mă așez lângă ea și văd că, pe foaie, încetul cu încetul, se conturează un cub aflat în mijlocul unui peisaj idilic, plin de verdeață, cu un lac sclipitor, înconjurat de flori superb colorate și copaci plini de fructe.
*The Dinner Club* mi-a plăcut surprinzător de mult. L-am văzut pe tot deodată acum câteva zile (da, am stat până la 2 noaptea ca să văd cum se termină) și m-am trezit că mă gândesc la el din când în când, dorindu-mi să mai găsesc pe Netflix ceva similar.
Este un mini-serial olandez, ecranizare a unui roman de Saskia Noort, cu șapte episoade. Patru cupluri locuiesc în patru case luxoase, într-o localitate rurală. Ei formează Clubul de gastronomie și se întâlnesc aproape în fiecare zi ca să mănânce împreună și să se distreze la cină. Pare că o țin doar în chefuri și sunt cu toții foarte fericiți.
The Dinner Club (2026) Read Post »
Câteva exemple de scenarii inconștiente, surse ale prostiei patologice, care poate fi îndepărtată prin psihoterapie: **Lipsa de încredere în sine**, ca efect catastrofic al supra-protecției. Un copil sau un adolescent capătă încredere în el **doar** *dacă are succes în urma deciziilor și eforturilor* **exclusiv** *ale lui*. Așa stă treaba din punct de vedere psihologic și nu există excepții, din câte am văzut. Tot ce e impus de alții sau dacă este ajutat, chiar și cu cele mai bune intenții, nu contribuie la formarea încrederii în sine. Bineînțeles, ajutorul trebuie să existe la început, căci de la părinți, de pildă, învață copilul să formeze relații sau capătă deprinderea să învețe. Dar pe urmă, după ce părinții îl învață „primii pași” pe copil, aidoma primelor litere scrise de învățătoare în caiet, adulții ar fi bine să-i ofere șansa de a se descurca singuri.
Prostia patologică la copii ( partea a II-a) Read Post »
Lost Lambs este numele grupului de suport afectiv din biserica unui orășel situat pe malul mării. Majoritatea întâmplărilor și personajelor din carte se învârtesc în jurul acestei biserici și a preotului (haios) din ea. Deși membrii familiei Flynn nu par să fie credincioși, ba chiar unii dintre ei se declară atei, ei îi cer sfatul preotului și se roagă înainte de masă.
Personajele principale ale romanului sunt membrii familiei Flynn, adică Bud, un fost cântăreț de rock dintr-o trupă, care acum este contabil la o companie de transport maritim, Catherine, soția lui, care își dorește să fie fotograf de artă, Abigail, fiica lor frumoasă de 17 ani, Louise cea mijlocie, care se simte ignorată și Harper, fiica deșteaptă de 12 ani, care intră mereu în bucluc tocmai pentru că e foarte inteligentă.
Lost Lambs – de Madeline Cash Read Post »
