În cabinet, Alana, o fată de unsprezece ani, se așează la birou, își ia o foaie și creioanele colorate și se apucă să deseneze. Eu mă așez lângă ea și văd că, pe foaie, încetul cu încetul, se conturează un cub aflat în mijlocul unui peisaj idilic, plin de verdeață, cu un lac sclipitor, înconjurat de flori superb colorate și copaci plini de fructe.
Fata se desenează pe ea în cub și spune:
― Eu sunt aici.
― Pare că nu poți să ieși de acolo. Nu văd nici o ușă, zic eu.
― Păi, nu e. N-am pe unde să ies.
― Ia o drujbă, spun eu, apoi o desenez pe foaie.
Fata râde.
― Mersi, spune ea. Acum mă duc în pădure, înot în lac… poate o să mă transform în sirenă. Sau și mai bine… Se apucă să deseneze o pasăre mare și roșie. Pe cer apare o pasăre phoenix și mă ia cu totul de aici. Yay!
Peste câteva luni, Alana intră cu capul sus și pași săltăreți, se așează pe canapea și spune:
― Am venit la tine cu autobuzul. De acasă. E prima oară când merg singură cu autobuzul. Nici nu poți să-ți imaginezi cât de liberă mă simt.
― Ca pasărea cerului, spun eu.
― Aaa! Autobuzul e pasărea aia phoenix pe care am desenat-o atunci! Îți dai seama că, de acum încolo, pot să merg unde vreau eu în București. E o senzație atât de minunată! Nu știu cum de nu mi-am dat seama până acum cât de bine e să merg singură. Doar asta o să fac de acum încolo. Am scăpat din închisoare!
Mulți copii au impresia că sunt în închisoare. Faptul că se simt obligați să se ducă la școală, unde au orar fix, sau la tot felul de activități, unde deseori n-au nici un chef să participe, îi face să se simtă ca fetița din cub: închiși într-un loc ce n-are nici o ușă pe unde să poată ieși.
Deseori copiii și adolescenții mici, adică până în 16 ani, cred că viața lor va fi mereu la fel. Nu-și pot imagina că ei și mediul în care trăiesc se vor schimba. Adolescenții evoluează ca ființe umane fie că vor, fie că nu. Dar ei nu-și dau seama de asta. În consecință, este foarte important să capete convingerea că au șansa ca, încetul cu încetul, să capete din ce în ce mai mult control asupra vieții lor. Și, așa cum zice Alana, din ce în ce mai multă libertate.
Alana are 21 de ani. S-a întors la mine, după ce nu ne-am mai văzut vreo cinci sau șase ani. Acum stă cam bosumflată pe canapea și îmi aruncă o privire imploratoare când spune:
― Am ajuns într-o relație care nu-mi place.
Știu că vrea ca eu să intervin, dar n-am ce să zic, așa că tac.
― L-am cunoscut pe Gică acum vreo șase luni, la petrecerea prietenei mele. Arăta super… și încă mai arată super… Își mușcă buza de jos. Cred că e ceva în neregulă cu mine. De aia m-am întors la tine. Vreau să știu ce problemă am. Totul a fost de la început perfect, și acum e la fel. Se poartă minunat cu mine, face tot ce vreau… și chiar mai mult decât atât. Îmi ghicește nevoile. Adică ieri, de exemplu, n-aveam chef să mănânc carne și, când am ajuns la el acasă, gătise lasagna – și știi cât de greu se face – cu vinete și ciuperci. E nemaipomenit, totul e nemaipomenit…
― Iar tu pari plictisită sau chiar iritată, spun.
― Mda. E posibil să fie atât de bine, iar eu să fiu nemulțumită? Cred că-s nebună… Sâmbătă am ieșit cu prietenele mele într-un bar, iar Gică mi-a făcut o surpriză și a venit și el, cu flori pentru toată lumea. Ne-a făcut să râdem că a spus o grămadă de bancuri…
Aha, îmi zic eu în sinea mea, încep să se lămurească lucrurile.
― Bănuiesc că aveați alt scop când v-ați dus în barul ăla, spun.
Alana își dă capul pe spate și râde.
― Într-adevăr. Voiam să bârfim un pic, să povestim ce ni s-a mai întâmplat și… poate să cunoaștem lume nouă. Adică bărbați, mă gândesc eu. Și sigur că n-am putut să facem nimic din toate astea după ce a venit el. Tot timpul e așa, parcă nu pot să fac nimic fără el. Nu că n-aș vrea eu, ci pentru că e tot timpul lângă mine. Ca prin magie. Îmi trimite zeci de mesaje pe zi și clar se gândește tot timpul la mine. Însă eu sunt agasată de asta. Parcă toată viața mea…
― A fost înghițită de Gică, intervin eu.
― Mda… ce-i în neregulă cu mine?
― Mai ții minte cubul pe care l-ai desenat acum vreo zece ani? o întreb.
― Da, zâmbește Alana.
― Ia o drujbă, zic eu și întind o mână spre ea.
