Author name: Carmen Toader

• psiholog, psihoterapeut cu formare în psihoterapie psihanalitică • membru al Asociației Române de Psihoterapie Psihanalitică • membru al Uniunii Scriitorilor din România • membru al Colegiului Psihologilor din România • PhD. interdisciplinar ( IT, psihologie) • experienţă clinică în lucrul cu copii, adolescenți şi adulţi

Vigil (2021-)

Recenzii, Filme, , ,

*Vigil* este un serial britanic, în care fiecare sezon are câte șase episoade cu o singură intrigă. În rolurile principale sunt Rose Leslie care o interpretează pe Kirsten (și care mie îmi place enorm ca actriță) și Suranne Jones, adică Amy în serial. Amândouă sunt polițiste și sunt căsătorite între ele.

În Svalbard, o enclavă aproape de Polul Nord, există un institut de cercetare, unde oameni de știință din mai multe țări studiază mediul. Svalbard este administrat de Norvegia, însă Rusia, Marea Britanie, SUA și China au reprezentanți acolo. Orice intervenție militară este interzisă, însă, în acest serial, interdicția e departe de a fi respectată.

Vigil (2021-) Read Post »

The Tainted Cup – de Robert Jackson Bennett

Recenzii, Cărți,

*The Tainted Cup* este un excelent roman fantasy. Și oarecum steampunk, căci mulți dintre oameni au implanturi în corp.

În trecutul îndepărtat, leviatanii, adică niște creaturi uriașe, cam de dimensiunea unui deal, cu labele de vreo cinci metri lungime, au început să iasă din oceane și să invadeze orașele de pe mal. Oamenii trăiau permanent cu spaima că locuințele le vor fi distruse și că vor fi nevoiți să se refugieze în peșteri sau în alte orașe vecine.

The Tainted Cup – de Robert Jackson Bennett Read Post »

În închisoare

Relații, , , ,

În cabinet, Alana, o fată de unsprezece ani, se așează la birou, își ia o foaie și creioanele colorate și se apucă să deseneze. Eu mă așez lângă ea și văd că, pe foaie, încetul cu încetul, se conturează un cub aflat în mijlocul unui peisaj idilic, plin de verdeață, cu un lac sclipitor, înconjurat de flori superb colorate și copaci plini de fructe.

În închisoare Read Post »

The Man from Toronto (2022)

Recenzii, Filme, ,

Cu Woody Harrelson și Kevin Hart în rolurile principale, *The Man from Toronto* este o comedie de acțiune care m-a făcut să râd cu lacrimi de mai multe ori.
Woody Harrelson este Omul din Toronto, adică un asasin plătit, specializat de fapt în interogatorii. Povestea lui este că, pe vremea când avea 12 ani și era cu bunicul lui lângă un lac înghețat, i-a atacat un urs grizzly care l-a „filetat” pe bunic și apoi l-a mâncat de viu. De atunci nu-l mai impresionează nimic și poate să tortureze în voie pe cine vrea.

The Man from Toronto (2022) Read Post »

The Clues in the Fjord – de Satu Rämö

Recenzii, Cărți, ,

Satu Rämö este o scriitoare născută în Finlanda, care de 20 de ani locuiește în Islanda. Se vede. Când te naști într-o țară, obiceiurile, tradiția și folclorul de acolo nu ți se par deosebite, ci firești. Însă dacă te muți – de pildă în tinerețe acolo – atunci ți se vor părea ieșite din comun. Iar, dacă ești scriitor, vei scrie despre ele.

The Clues in the Fjord – de Satu Rämö Read Post »

Rupture – de Ragnar Jónasson

Recenzii, Cărți, ,

*Dark Iceland* este prima serie de romane publicate de autorul islandez Ragnar Jónasson.
Protagonistul este Ari Thór, un tânăr polițist care se mută în Siglufjörður, un sat destul de izolat din Islanda.

De parcă atmosfera n-ar fi suficient de claustrofobă, un turist, venind din Africa, moare de o boală infecțioasă și foarte contagioasă, iar Siglufjörður intră în carantină când o infirmieră care-l îngrijise pe turist moare și ea.

Rupture – de Ragnar Jónasson Read Post »

„Cine nu vrea să imite pe nimeni, nu va crea niciodată nimic.” (Salvador Dalí)

Emanații psihanalitice, , , , ,

Sună ciudat, nu? Mai ales dacă ne gândim la toate scandalurile legate de plagiat, din ultimii ani. Însă, desigur nu la asta se referă Dali. Ci la faptul că, deși unii dintre oameni se nasc cu talent sau o înclinație către vreun domeniu de cunoaștere sau de creație, refuzul de a adopta modele, incapacitatea de a învăța din greșeli (inclusiv ale altora) și narcisismul intelectual, îi împiedică să și le pună în valoare. Ce înseamnă **narcisismul**

„Cine nu vrea să imite pe nimeni, nu va crea niciodată nimic.” (Salvador Dalí) Read Post »

Death at the Sanatorium – de Ragnar Jónasson

Recenzii, Cărți, , ,

Ragnar Jónasson este un autor islandez pasionat de romane *whodunnit* și în special de Agatha Christie. Se vede. Cărțile sale sunt *whodunnit*-uri sau de tip *police procedural* impecabile, iar *Moarte în sanatoriu* este primul roman din seria care îl are ca protagonist pe Helgi, un criminalist aici încă student.
Helgi a primit propunerea să se angajeze în departamentul de Omucideri al poliției din Reykjavík. Între timp încearcă să-și termine dizertația pentru examenul de masterat, a cărui temă este o crimă petrecută cu 30 de ani în urmă, adică în 1983.

Death at the Sanatorium – de Ragnar Jónasson Read Post »

The Dinner Club (2026)

Recenzii, Filme, , , ,

*The Dinner Club* mi-a plăcut surprinzător de mult. L-am văzut pe tot deodată acum câteva zile (da, am stat până la 2 noaptea ca să văd cum se termină) și m-am trezit că mă gândesc la el din când în când, dorindu-mi să mai găsesc pe Netflix ceva similar.

Este un mini-serial olandez, ecranizare a unui roman de Saskia Noort, cu șapte episoade. Patru cupluri locuiesc în patru case luxoase, într-o localitate rurală. Ei formează Clubul de gastronomie și se întâlnesc aproape în fiecare zi ca să mănânce împreună și să se distreze la cină. Pare că o țin doar în chefuri și sunt cu toții foarte fericiți.

The Dinner Club (2026) Read Post »

How the Other Half Dies (2025)

Recenzii, Filme, , ,

*The Brokenwood Mysteries* este un serial de filme neo-zeelandez. În rolurile principale sunt Neill Rea și Fern Sutherland, doi actori foarte talentați, care îi interpretează minunat pe cei doi detectivi. Crimele din serial au loc într-o localitate rurală, aidoma lui Midsomer în Marea Britanie, populată de personaje la fel de excentrice.

How the Other Half Dies (2025) Read Post »

Scroll to Top