Pentru cine interesează o definiție mai tehnică a inconștientului în versiunea modernă a școlii britanice kleiniene de psihanaliză, voi da un citat din The New Dictionary of Kleinian Thought:
Lumea internă, în cea mai mare parte inconștientă, este populată de obiecte care în profunzimile inconștientului sunt foarte concrete și devin din ce în ce mai reprezentative cu cât sunt mai aproape de conștient. Aceste obiecte sunt în relații organizate și structurate unele cu celelalte, conform cu pozițiile pe care le ocupă. O fantasmă inconștientă este o stare de activitate a unuia sau mai multor acestor relații dintre obiectele „interne.” Isaacs scrie că instinctele, când sunt active la nivel fizic, devin reprezentate în psihic ca relații cu obiectele. În consecință, o senzație din corp se poate interpreta ca fiind o experiență psihică a unei relații cu obiectul care produce acea senzație. Obiectul e resimțit în fantasmă ca având anumite motive pentru a produce acea senzație, așa încât este iubit sau detestat de ego, în funcție de tipul senzației, adică plăcută sau neplăcută. În acest fel, o senzație care produce durere sau suferință devine o reprezentare mentală a unei relații cu un obiect „rău” ce are intenția de a răni și a distruge egoul.
Obiectul intern este unul psihologic. Și inconștient. Adică, de pildă, obiectul intern Mama este o reprezentare a unei mame care poate să nu aibă prea mare legătură cu realitatea. Poate să existe o Mamă bună, cea care în realitate îl hrănește pe copil, îi cântă, îl mângâie, deci induce în el senzații plăcute, plăcere. Și, în același timp, poate să existe și o Mamă rea, cea care lipsește de lângă copil când el și-o dorește alături, adică îi produce suferință prin lipsă, de pildă când pleacă la serviciu sau face duș.
Există tot felul de obiecte interne inconștiente. Ele au tot felul de intenții rele sau bune asociate și sunt create de experiențele prin care trecem, în funcție de plăcerea sau suferința pe care o induc în noi. De asemenea sunt în relație cu alte obiecte.
Poate exista un obiect Tată, sau altul Autoritate. Când în viața reală interacționăm cu o autoritate, atunci obiectul intern Autoritate preia comanda asupra noastră, asupra gândurilor și acțiunilor noastre. Iar ce gândim, simțim și acțiunile noastre sunt dictate, chiar și dacă noi avem impresia că suntem raționali, de acest obiect intern inconștient și de relațiile pe care le are cu celelalte obiecte interne.
Dacă experiențele noastre cu autoritatea, până în acel moment, au fost predominant proaste, atunci, fără să vrem și considerându-ne raționali, vom presupune că și autoritatea nouă cu care n-am mai avut de-a face până acum, este rea, și nu numai că ne vom aștepta să se poarte așa cum credem noi, ci chiar o să manipulăm situația să se întâmple așa. De pildă una e când cineva întreabă într-un aeroport Pe unde s-o iau ca să ajung la avion? Și altceva este când începe să urle Eu trebuie să mă urc în avion! Nu mă mai țineți atâta la coadă! pentru că se așteaptă de la autorități să se poarte urât cu el.
