Psihologia Eului
Psihologia Eului este moştenitoarea tradiţiei freudiene, deşi multe dintre conceptele introduse de Sigmund Freud au suferit modificări însemnate. Rămâne curentul predominant în psihanaliză, având reprezentanţi de seamă în majoritatea ţărilor europene şi pe continentul american.
Psihologia Eului se ocupă cu studiul dezvoltării şi structurii Eului, conform modelului structural propus de Freud (1923). Eul mediază conflictele pe de o parte între Sinele instinctual şi Supraeul civilizat şi pe de altă parte între realitatea externă şi lumea internă. De asemenea, Eul exprimă lupta între individ şi societate.
Principala caracteristică a psihologiei Eului este teoria adaptării. Conform acestei teorii, Eul normal are funcţia de a se adapta mediului, fiind dotat de la început cu potenţialităţi care se dezvoltă treptat pentru a face faţă unor aşteptări medii venite din partea mediului. (Hinshelwood, 1989)
Teoria relaţiilor de obiect
O are ca fondatoare pe Melanie Klein. Ideea care se află la baza acestei teorii este următoarea: ne naştem cu o predispoziţie de a forma relaţii afective. Pe parcursul dezvoltării noastre psihice introiectăm obiectele apropiate din mediu împreună cu relaţiile pe care le formăm cu acestea. Pe primul plan pentru om, încă de la naştere, sunt relaţiile cu obiectele, nu obţinerea plăcerii.
