Pentru a pune pe picioare economia în mocirlă a României, am schițat următorul plan cincinal. Acesta are rolul de a ne băga țara în epoca de aur. Mai precis, aplicarea lui cu atenție și zel, va duce la lăfăirea noastră și a copiilor copiilor noștri în monede imperialiste și la umflarea în noi a mândriei purulente că suntem români.
Plan de redresare a economiei naționale Read Post »
Cenzura este foarte periculoasă pentru că depinde exclusiv de cine o impune. Pentru că interzice dezbaterea, gândirea critică și oferă o singură soluție rigidă, care se poate transforma ușor și rapid într-un adevărat monstru. Nu contează de ce parte e și dacă ideile pe care le cenzurează sunt periculoase sau discutabile etic și moral. A pune pumnul în gură unei părți a societății înseamnă de fapt să amorsezi o bombă care, până la urmă tot va exploda. Până când nu vom fi forțați să ne implantăm în creier niște cipuri controlate de guvern și vreo formă de poliție globală a gândirii, nimeni nu poate interzice oamenilor să gândească ce vor.
Cufărul ( partea a II-a) Read Post »
Am luat hotărârea să scriu o serie de texte care se referă la gândire. Sunt mai mult decât speriată, de-a dreptul îngrozită, de traiectoria pe care a luat-o opinia publică în țările occidentale. Oamenii devin din ce în ce mai polarizați în gândire și se vâră de bunăvoie în diverse cufere. Iar acest lucru este foarte periculos. Creează extreme și o imensă ură ce-mi amintește de vechea ură de clasă.
Există doi factori principali care au creat tendința ca oamenii să intre în cufere.
Cufărul ( partea I ) Read Post »
Stau pe plajă, sub soare, cât mai pot până când o să curgă apele pe mine și o să mă mut sub umbrelă. Canicula mă toropește, însă, încăpățânată, încerc să citesc.
O femeie stă nemișcată în picioare la vreo zece metri de mine, zici că e statuie. La un moment dat râde și bate din palme, iar eu văd un copilaș foarte mic, bebeluș de-a dreptul, cum ridică un picior și îl pune la câțiva centimetri în fața lui. Mămica bate din palme și-l încurajează
Copilul trăiește într-o coajă de nucă. Universul lui, în primii ani de viață, e minuscul. Se compune doar din familia apropiată. Prin intermediul părinților, el începe să cunoască mediul înconjurător, iar universul său se lărgește pe zi ce trece. Totul e fascinant și necunoscut. Lucrurile noi sunt – sau ar trebui să fie – bune, căci de alea rele îl protejează părinții, de obicei.
Spărgătorul de nuci Read Post »
Ana își dă pe spate, cu un gest grațios, părul ei cel lung și negru, îmi zâmbește și spune:
― Îmi plac portocalele. Sunt dulci, dar și puțin acrișoare. Sunt sănătoase fiindcă au o grămadă de vitamine. Dar și îngrașă pentru că au zahăr. Adică carbohidrați. Sunt acide și uneori atacă stomacul… Mie tot îmi plac. Tare aș mânca o portocală acum. Nu înțeleg de ce există inși cărora nu le plac portocalele. Ce părere ai?
Acum câteva zile am citit articolul Meditație despre gunoaie al lui Gabriel Liiceanu, publicat pentru prima oară în 1995, iar pe urmă apărut pe Hotnews.
M-a impresionat foarte mult și sunt de acord cu el că se potrivește minunat cu situația de acum, 30 de ani mai târziu.
Un lucru pe care l-am auzit la școala de psihoterapie pe care am absolvit-o și care, pe vremea aia, mi-a sunat ca un banc excelent, a fost că, uneori, clienții cu personalitate narcisică te plictisesc de moarte. Poate că povestesc o mulțime de detalii care, aparent, nu te interesează (de fapt orice spune clientul este important în psihanaliză) sau poate au o voce monotonă soporifică, ori chiar pur și simplu tac. Toate acestea sunt exprimarea unei lumi interioare pustii, populate poate doar de o singură fantasmă și, de fapt, lipsită de personaje semnificative.
Când terapeutul adoarme Read Post »
Am un motto: Trebuie să-ți recunoști porcăriile.
Vedeți voi, toată lumea se crede bună la suflet. În afară de cei mai reflexivi psihopați, toți cred că ceea ce fac sunt doar fapte bune. Ciudat, nu? Dar așa funcționează mintea omului, aproape indiferent de ce cultură aparținem. Valorile din sistemul pe care ni l-am creat încă din adolescență se combină într-un iureș care dă naștere gândului că până și cea mai nerușinată faptă a noastră face bine cuiva, de obicei nu nouă înșine.
Gânduri despre narcisism (Partea a 2-a) Read Post »
⎯ Alaltăieri am citit o carte întreagă. Era despre Henric al VIII-lea și m-am gândit că nu sunt prea multe diferențe între el și bărbații de acum. Știi, toți bărbații vor neapărat copii ca să aibă pentru cine să muncească și cu cine să stea și acum și la bătrânețe. Și, până la urmă, ar fi mai bine să poți să scapi ușor de o nevastă de care te-ai plictisit sau care chiar nu e în stare să facă un copil cu tine…
Gânduri despre narcisism (Partea 1) Read Post »
