Copilul trăiește într-o coajă de nucă. Universul lui, în primii ani de viață, e minuscul. Se compune doar din familia apropiată. Prin intermediul părinților, el începe să cunoască mediul înconjurător, iar universul său se lărgește pe zi ce trece. Totul e fascinant și necunoscut. Lucrurile noi sunt – sau ar trebui să fie – bune, căci de alea rele îl protejează părinții, de obicei.
Spărgătorul de nuci Read Post »
Ana își dă pe spate, cu un gest grațios, părul ei cel lung și negru, îmi zâmbește și spune:
― Îmi plac portocalele. Sunt dulci, dar și puțin acrișoare. Sunt sănătoase fiindcă au o grămadă de vitamine. Dar și îngrașă pentru că au zahăr. Adică carbohidrați. Sunt acide și uneori atacă stomacul… Mie tot îmi plac. Tare aș mânca o portocală acum. Nu înțeleg de ce există inși cărora nu le plac portocalele. Ce părere ai?
Acum câteva zile am citit articolul Meditație despre gunoaie al lui Gabriel Liiceanu, publicat pentru prima oară în 1995, iar pe urmă apărut pe Hotnews.
M-a impresionat foarte mult și sunt de acord cu el că se potrivește minunat cu situația de acum, 30 de ani mai târziu.
Un lucru pe care l-am auzit la școala de psihoterapie pe care am absolvit-o și care, pe vremea aia, mi-a sunat ca un banc excelent, a fost că, uneori, clienții cu personalitate narcisică te plictisesc de moarte. Poate că povestesc o mulțime de detalii care, aparent, nu te interesează (de fapt orice spune clientul este important în psihanaliză) sau poate au o voce monotonă soporifică, ori chiar pur și simplu tac. Toate acestea sunt exprimarea unei lumi interioare pustii, populate poate doar de o singură fantasmă și, de fapt, lipsită de personaje semnificative.
Când terapeutul adoarme Read Post »
Am un motto: Trebuie să-ți recunoști porcăriile.
Vedeți voi, toată lumea se crede bună la suflet. În afară de cei mai reflexivi psihopați, toți cred că ceea ce fac sunt doar fapte bune. Ciudat, nu? Dar așa funcționează mintea omului, aproape indiferent de ce cultură aparținem. Valorile din sistemul pe care ni l-am creat încă din adolescență se combină într-un iureș care dă naștere gândului că până și cea mai nerușinată faptă a noastră face bine cuiva, de obicei nu nouă înșine.
Gânduri despre narcisism (Partea a 2-a) Read Post »
⎯ Alaltăieri am citit o carte întreagă. Era despre Henric al VIII-lea și m-am gândit că nu sunt prea multe diferențe între el și bărbații de acum. Știi, toți bărbații vor neapărat copii ca să aibă pentru cine să muncească și cu cine să stea și acum și la bătrânețe. Și, până la urmă, ar fi mai bine să poți să scapi ușor de o nevastă de care te-ai plictisit sau care chiar nu e în stare să facă un copil cu tine…
Gânduri despre narcisism (Partea 1) Read Post »
Când vine vorba de copiii noştri suntem leoaice sau struţi.
Ne ţinem copilul de mână când traversăm strada şi îl învăţăm să interpreteze culorile semaforului ca să nu-l omoare maşina-bivol. Ca leoaicele. Încercăm să-l apărăm cu orice preţ de orice ameninţare reală sau potenţială din nevoia uriaşă de a-l vedea fericit. Dar dacă ameninţarea vine din interiorul lui ? Dacă puiuţul nu pare interesat să înveţe că bivolul e un pericol pentru el ? Atunci deseori ne vârâm capul cât mai adânc cu putinţă în pământ şi aşteptăm să treacă. Ca struţii.
Pilula roşie sau pilula albastră ? (continuare) Read Post »
Acum câţiva ani, un prieten foarte bun mi-a trimis un mail în care m-a întrebat ce pilulă vreau să înghit? Roşie sau albastră? Se referea la imaginea pe care o aveam eu în ochii lui. Ne cunoşteam de mulţi ani, ne înţelegeam minunat, iar eu am rămas mască. Evident existau lucruri care îl deranjau la mine. Deşi m-am simţit puţin jignită, curiozitatea a biruit şi, asemenea lui Neo din Matrix, am ales pilula roşie. Iar relaţia noastră s-a schimbat. În
Pilula roşie sau pilula albastră? Read Post »
