Recenzii

De pe la vârsta de 5 ani, când am învățat să citesc, cărțile au devenit o pasiune pentru mine. Mai ales literatură și mai ales cărțile care conțin într-o formă sau alta mistere. Am avut norocul ca în familie și cu ajutorul prietenilor de familie (Dan Duțescu, Andrei Bantaș și Leon Levițchi) să învăț limba engleză aproape deodată cu româna, așa încât citesc aproape exclusiv în engleză de la 14 ani, când am putut să mă înscriu la biblioteca britanică din consulat, de unde, până la primul Kindle, am împrumutat cărți și filme.

Încă mai am un coșmar recurent că uit să duc cărțile înapoi la bibliotecă.

Recenziile din blog sunt ale romanelor sau nuvelelor din limba engleză, inclusiv traduceri din alți autori, de pildă scandinavi sau sud-americani, căci, pentru a-mi spune o părere despre o traducere în limba română, ar trebui să citesc cartea de două ori.

Voi încerca să fac recenzii la filme și seriale mai puțin cunoscute sau mai vechi. Unele dintre ele sunt greu de găsit pe vreo platformă, din păcate. Însă există o mulțime de bijuterii care, cred eu, nu ar trebui să se piardă.

De asemenea, uneori simt nevoia să mă uit la filme sau seriale doar pentru a mă destinde sau a mă distra. Deci voi include și filme care nu sunt neapărat profunde sau de artă, ci doar o formă de chef vizual.

The Man from Toronto (2022)

Recenzii, Filme, ,

Cu Woody Harrelson și Kevin Hart în rolurile principale, *The Man from Toronto* este o comedie de acțiune care m-a făcut să râd cu lacrimi de mai multe ori.
Woody Harrelson este Omul din Toronto, adică un asasin plătit, specializat de fapt în interogatorii. Povestea lui este că, pe vremea când avea 12 ani și era cu bunicul lui lângă un lac înghețat, i-a atacat un urs grizzly care l-a „filetat” pe bunic și apoi l-a mâncat de viu. De atunci nu-l mai impresionează nimic și poate să tortureze în voie pe cine vrea.

The Man from Toronto (2022) Read Post »

The Clues in the Fjord – de Satu Rämö

Recenzii, Cărți, ,

Satu Rämö este o scriitoare născută în Finlanda, care de 20 de ani locuiește în Islanda. Se vede. Când te naști într-o țară, obiceiurile, tradiția și folclorul de acolo nu ți se par deosebite, ci firești. Însă dacă te muți – de pildă în tinerețe acolo – atunci ți se vor părea ieșite din comun. Iar, dacă ești scriitor, vei scrie despre ele.

The Clues in the Fjord – de Satu Rämö Read Post »

Rupture – de Ragnar Jónasson

Recenzii, Cărți, ,

*Dark Iceland* este prima serie de romane publicate de autorul islandez Ragnar Jónasson.
Protagonistul este Ari Thór, un tânăr polițist care se mută în Siglufjörður, un sat destul de izolat din Islanda.

De parcă atmosfera n-ar fi suficient de claustrofobă, un turist, venind din Africa, moare de o boală infecțioasă și foarte contagioasă, iar Siglufjörður intră în carantină când o infirmieră care-l îngrijise pe turist moare și ea.

Rupture – de Ragnar Jónasson Read Post »

Death at the Sanatorium – de Ragnar Jónasson

Recenzii, Cărți, , ,

Ragnar Jónasson este un autor islandez pasionat de romane *whodunnit* și în special de Agatha Christie. Se vede. Cărțile sale sunt *whodunnit*-uri sau de tip *police procedural* impecabile, iar *Moarte în sanatoriu* este primul roman din seria care îl are ca protagonist pe Helgi, un criminalist aici încă student.
Helgi a primit propunerea să se angajeze în departamentul de Omucideri al poliției din Reykjavík. Între timp încearcă să-și termine dizertația pentru examenul de masterat, a cărui temă este o crimă petrecută cu 30 de ani în urmă, adică în 1983.

Death at the Sanatorium – de Ragnar Jónasson Read Post »

The Dinner Club (2026)

Recenzii, Filme, , , ,

*The Dinner Club* mi-a plăcut surprinzător de mult. L-am văzut pe tot deodată acum câteva zile (da, am stat până la 2 noaptea ca să văd cum se termină) și m-am trezit că mă gândesc la el din când în când, dorindu-mi să mai găsesc pe Netflix ceva similar.

Este un mini-serial olandez, ecranizare a unui roman de Saskia Noort, cu șapte episoade. Patru cupluri locuiesc în patru case luxoase, într-o localitate rurală. Ei formează Clubul de gastronomie și se întâlnesc aproape în fiecare zi ca să mănânce împreună și să se distreze la cină. Pare că o țin doar în chefuri și sunt cu toții foarte fericiți.

The Dinner Club (2026) Read Post »

How the Other Half Dies (2025)

Recenzii, Filme, , ,

*The Brokenwood Mysteries* este un serial de filme neo-zeelandez. În rolurile principale sunt Neill Rea și Fern Sutherland, doi actori foarte talentați, care îi interpretează minunat pe cei doi detectivi. Crimele din serial au loc într-o localitate rurală, aidoma lui Midsomer în Marea Britanie, populată de personaje la fel de excentrice.

How the Other Half Dies (2025) Read Post »

Fortunate Son – de Caimh McDonnell

Recenzii, Cărți, ,

Autorul, în prefața romanului:
*Mă bucur să vă pot spune că cel mai bun lucru care s-a petrecut după ce am ajuns la a șaptea carte din serie este că oamenii, în sfârșit, au încetat să-mi mai trimită emailuri în care să mă întrebe dacă înțeleg ce înseamnă cuvântul „trilogie.”*

Deci *Fortunate Son* este a opta carte din trilogia Dublin, iar aproape totul se petrece în… Londra. Și totuși nimic nu contează când personajul principal este un polițist foarte haios și cu o inimă cât casa pe nume Bunny McGarry.

Fortunate Son – de Caimh McDonnell Read Post »

The Apartment Job (2026)

Recenzii, Filme, ,

Mini-serial sud-coreean de 12 episoade, este un thriller plin de umor.
Hae-gang este șeful unei echipe de gangsteri care nu dau pe afară de sadism. Adică, de pildă, când recuperează bani de la oameni, ei nu-i torturează și, de cele mai multe ori nici măcar nu-i amenință, ci găsesc surse de bani, despre care amărâtul cu pricina nici măcar nu știa că există, și își recuperează datoria de acolo.

The Apartment Job (2026) Read Post »

(Miss Marple) Nemesis (1987)

Recenzii, Filme, ,

Ecranizare BBC a romanului cu același titlu de Agatha Christie, filmul mi se pare o capodoperă. Actrița care o interpretează Miss Marple, Joan Hickson, joacă nemaipomenit de bine. Ea a fost aleasă personal de Agatha Christie pentru rolul lui Miss Marple și este pe departe cea mai bună actriță în acest rol, dintre toate filmele pe care le-am văzut până acum, făcute după romanele ce o au ca protagonistă.

Toate filmele din această serie veche sunt senzaționale, iar eu am ales *Nemesis* fiindcă aici am găsit cea mai frumoasă descriere a celebrei și formidabilei băbuțe din satul St. Mary Mead.

(Miss Marple) Nemesis (1987) Read Post »

Deadly Fate – de Angela Marsons

Recenzii, Cărți,

Angela Marsons este una dintre autoarele mele favorite. Nu-i de mirare, căci am citit până acum 17 romane scrise de ea. Ea concepe intrigi originale, are un stil succint și deloc repetitiv, iar cărțile scrise de ea conțin mai multe mistere.

În *Deadly Fate* există trei linii narative. Sandra, o ghicitoare care susține că poate vorbi cu morții, este ucisă în curtea unei biserici. Cu o seară înainte de crimă, ea fusese invitată să le prezică viitorul și să le spună ce mai fac strămoșii lor, de mai multe femei dintr-un grup de yoga. Printre ele se număra și Rose, al cărei fiu, Brad, fusese răpit cu zece ani în urmă. Aceasta este al doilea caz investigat de echipa lui Kim Stone și a doua linie narativă. Sub un pod este găsit mort un bărbat fără adăpost, iar Kim decide că tot echipa ei va încerca să-l identifice și să-i găsească familia.

Deadly Fate – de Angela Marsons Read Post »

Scroll to Top