Recenzii

De pe la vârsta de 5 ani, când am învățat să citesc, cărțile au devenit o pasiune pentru mine. Mai ales literatură și mai ales cărțile care conțin într-o formă sau alta mistere. Am avut norocul ca în familie și cu ajutorul prietenilor de familie (Dan Duțescu, Andrei Bantaș și Leon Levițchi) să învăț limba engleză aproape deodată cu româna, așa încât citesc aproape exclusiv în engleză de la 14 ani, când am putut să mă înscriu la biblioteca britanică din consulat, de unde, până la primul Kindle, am împrumutat cărți și filme.

Încă mai am un coșmar recurent că uit să duc cărțile înapoi la bibliotecă.

Recenziile din blog sunt ale romanelor sau nuvelelor din limba engleză, inclusiv traduceri din alți autori, de pildă scandinavi sau sud-americani, căci, pentru a-mi spune o părere despre o traducere în limba română, ar trebui să citesc cartea de două ori.

Voi încerca să fac recenzii la filme și seriale mai puțin cunoscute sau mai vechi. Unele dintre ele sunt greu de găsit pe vreo platformă, din păcate. Însă există o mulțime de bijuterii care, cred eu, nu ar trebui să se piardă.

De asemenea, uneori simt nevoia să mă uit la filme sau seriale doar pentru a mă destinde sau a mă distra. Deci voi include și filme care nu sunt neapărat profunde sau de artă, ci doar o formă de chef vizual.

Graveyard – The Woman in the Lake (2022)

Recenzii, Filme, , ,

*Graveyard* este un serial de filme turcesc cu Birce Akalay în rolul principal. Birce este frumoasă și interpretează nemaipomenit de bine rolul lui Önem, șefa unei echipe de polițiști, care investighează cazuri de crime legate de femei. Am impresia că subiectul este controversat în Turcia, o țară aflată fix la limita dintre Orient și Occident.

Graveyard – The Woman in the Lake (2022) Read Post »

We Are All Guilty Here – de Karin Slaughter

Recenzii, Cărți, ,

Karin Slaughter este o scriitoare americană prolifică. *The North Falls* este a treia serie a ei, iar toate trei sunt *police procedurals*. North Falls este o localitate mică din statul Georgia, SUA, cu particularitatea că Departamentul Șerifului este format în majoritate din membrii familiei Clifton.
Emmy Clifton este ajutor de șerif, iar șeriful este tatăl ei, Gerald. Povestea se învârtește în jurul lui Emmy care, la începutul cărții este căsătorită cu un bărbat abuziv și parazit, Jonah, cu care are un fiu pe nume Cole.

We Are All Guilty Here – de Karin Slaughter Read Post »

The Sommerdahl Murders – The Law of Retribution (2020)

Recenzii, Filme, , , ,

*The Sommerdahl Murders* este un serial de filme danez, cu Peter Mygind (Dan Sommerdahl), Laura Drasbæk (Marianne Sommerdahl) și André Babikian (Flemming Torp) în rolurile principale. În primul film din serial, Dan și Marianne tocmai își sărbătoriseră 25 de ani de căsătorie, când Dan este chemat să ancheteze o răpire. Marianne decide să se separe de el, iar între ea și Flemming, care este partenerul lui Dan, încep să sară scântei. Astfel se creează triunghiul amoros și pe alocuri amuzant între cei trei protagoniști, ale căror peripeții le putem viziona pe tot parcursul serialului, care acum a ajuns la al șaptelea sezon.

The Sommerdahl Murders – The Law of Retribution (2020) Read Post »

The Curse of Braeburn Castle – de Karen Baugh Menuhin

Recenzii, Cărți, ,

A treia carte din seria ce îl are ca protagonist pe maiorul Heathcliff Lennox, un pilot care a luptat în primul război mondial. Cartea se petrece în 1921, când Heathcliff este rugat să se ducă la castelul Braeburn, în Scoția, unde prietenul său, Swift (care e proaspăt căsătorit) are nevoie de ajutor.

The Curse of Braeburn Castle – de Karen Baugh Menuhin Read Post »

A Drop of Corruption – de Robert Jackson Bennett

Recenzii, Cărți

În lumea fantastică, construită de Robert Jackson Bennett, există un imperiu al cărui rol este să apere populația din teritorii de leviatani. Leviatanii sunt creaturi uriașe, de dimensiunea unui deal, cu labele de cinci metri, care, în anotimpul ploios, ies din mare și distrug orașele ghinioniste de pe mal. Legiunea, adică armata imperiului, este formată din soldați cu implanturi ce le dezvoltă mușchii sau viteza de reacție, și are misiunea să apere zidurile ridicate de-a lungul malului și să omoare leviatani care reușesc iasă din apă.

A Drop of Corruption – de Robert Jackson Bennett Read Post »

El Problema Final ( 2026)

Recenzii, Filme,

Mini-serial spaniol cu patru episoade, *El Problema Final* este ecranizarea romanului cu același titlu de Arturo Pérez-Reverte.
Protagonistul este Basil, un actor de vârstă mijlocie, care a jucat în tinerețe rolul lui Sherlock Holmes. Un prieten îl invită pe barca lui, iar, din cauza faptului că vremea se înrăutățește, toți cei de pe barcă sunt nevoiți să se refugieze într-un hotel de pe o mică insulă din Grecia.

El Problema Final ( 2026) Read Post »

The Mermaids Singing (2022)

Recenzii, Filme, , ,

O parte dintre filmele din serial sunt ecranizări ale romanelor lui Val McDermid din seria *Tony Hill and Carol Jordan*.
Tony Hill, interpretat de Robson Green, este psiholog clinician. El predă la facultate, tratează deținuți pentru a-i ajuta, dar și pentru a le studia personalitatea și mintea. În plus el colaborează și cu poliția, mai ales cu detectivul-inspector-șef (DCI) Carol Jordan, rol interpretat de actrița Hermione Norris, pentru a construi un profil al criminalilor în scopul de a-i identifica și de a-i pune în închisoare. Cei doi actori joacă superb și formează unul dintre cele mai formidabile alianțe din filmele pe care le-am văzut până acum.

The Mermaids Singing (2022) Read Post »

Vigil (2021-)

Recenzii, Filme, , ,

*Vigil* este un serial britanic, în care fiecare sezon are câte șase episoade cu o singură intrigă. În rolurile principale sunt Rose Leslie care o interpretează pe Kirsten (și care mie îmi place enorm ca actriță) și Suranne Jones, adică Amy în serial. Amândouă sunt polițiste și sunt căsătorite între ele.

În Svalbard, o enclavă aproape de Polul Nord, există un institut de cercetare, unde oameni de știință din mai multe țări studiază mediul. Svalbard este administrat de Norvegia, însă Rusia, Marea Britanie, SUA și China au reprezentanți acolo. Orice intervenție militară este interzisă, însă, în acest serial, interdicția e departe de a fi respectată.

Vigil (2021-) Read Post »

The Tainted Cup – de Robert Jackson Bennett

Recenzii, Cărți,

*The Tainted Cup* este un excelent roman fantasy. Și oarecum steampunk, căci mulți dintre oameni au implanturi în corp.

În trecutul îndepărtat, leviatanii, adică niște creaturi uriașe, cam de dimensiunea unui deal, cu labele de vreo cinci metri lungime, au început să iasă din oceane și să invadeze orașele de pe mal. Oamenii trăiau permanent cu spaima că locuințele le vor fi distruse și că vor fi nevoiți să se refugieze în peșteri sau în alte orașe vecine.

The Tainted Cup – de Robert Jackson Bennett Read Post »

Scroll to Top