Mini-serial de șase episoade, după romanul cu același titlu de Anthony Horowitz, mi s-a părut mai bun decât cartea. Printre altele, m-am prins aproape de la începutul cărții cine este unul dintre criminali. Dacă al doilea roman din seria cu Susan Ryeland și Atticus Pünd este un mare puzzle, format din puzzle-uri mai mici, Marble Hall Murders este unul de atmosferă.
Anthony Horowitz s-a lansat scriind scenarii. Cele mai bune și mai haioase filme cu David Suchet în rolul lui Poirot și din serialul de filme Midsomer Murders au scenariile scrise de el. Evident tot el a scris scenariul (nu doar cartea) pentru Marble Hall Murders.
În toate cărțile din această serie există o crimă din trecut, adică de prin anii ¢50 sau ¢60, despre care scrie un autor (Alan Conway în primele două și Eliot Crace aici), avându-l ca protagonist pe Atticus Pünd, un detectiv extrem de inteligent, dar cu o tumoare inoperabilă pe creier și care, în consecință, așteaptă să moară dintr-un moment într-altul.
În paralel, Susan Ryeland este editoarea acestor romane și devine, mai mult sau mai puțin împotriva voinței sale, detectiv cu misiunea de a investiga crimele din prezent.
Eliot Crace face parte dintr-o familie bogată, ce deține drepturile de autor pentru seria de cărți Tiny People, scrise de bunica lui. Iar bunica a murit în conacul său de pe malul mării, prin otrăvire. Toți membrii familiei se aflau acolo, însă nici unul nu a fost supect în realitate, căci bătrâna oricum avea probleme cu inima și nu ar fi trăit mai mult decât câteva săptămâni, iar cazul fusese clasat după intervenția familiei.
Însă în carte lucrurile stau cu totul altfel. Atticus Pünd este chemat să investigheze cazul, iar el nu este omul să se lase dus de nas de te miri cine. E ca un bulldog. La prima vedere, principalul suspect este soțul bătrânei, interpretat superb aici de Mark Bonnar, căci lui îi revine aproape întreaga avere prin testament.
În primele episoade din serial vedem aproape doar trecutul. Atmosfera din conacul de pe malul mării este splendidă și mi-a amintit de Poirot cu David Suchet. Peisajele, îmbrăcămintea și decorurile frumoase creeează decorul crimei din trecut și paravanul în spatele căruia se ascund bârfele și secretele urâte ale familiei. De pildă bunica, autoarea cărților de succes Tiny People, este o persoană oribilă. Ea îl descurajează explicit pe Eliot să scrie, căsăpindu-i o povestire pe care acesta i-o arată, pe când avea doar șapte ani. Îi critică cu răutate pe toți și deseori chiar îi umilește. Iar Atticus este nevoit să mișune printre ei, simțindu-se ca într-un cuib de viespi.
În prezent, Susan acceptă să editeze cartea lui Eliot. Nu trece mult timp până când intră în conflict cu el. Hotărât să distrugă moștenirea familiei sale și să identifice criminalul din trecut, el ignoră recomandările lui Susan și, la o recepție, zbiară tot felul de amenințări, sfârșind prin a fi lovit de o mașină. Susan devine suspecta principală, așa încât este nevoită să investigheze cazul în ultimele episoade din mini-serial.
Lesley Manville, în rolul lui Susan, Tim McMullan, care îl interpretează pe Atticus Pünd, și Mark Bonnar joacă – nu exagerez – perfect. Horowitz a declarat că s-a decis să continue seria de romane, doar pentru că marea actriță l-a rugat. Iar Lesley Manville nu dezamăgește. Parcă pe măsură ce înaintează în vârstă, joacă din ce în ce mai bine.
Concluzie: Marble Hall Murders m-a încântat, iar acest lucru a fost o surpriză pentru mine, căci romanul după care a fost făcut mini-serialul mi-a plăcut cel mai puțin din serie. Actorii joacă impecabil, decorurile sunt superbe, iar scenariul, scris de Anthony Horowitz, este mai captivant, mai haios, mai închegat și mai elegant decât romanul.
