The Sommerdahl Murders este un serial de filme danez, cu Peter Mygind (Dan Sommerdahl), Laura Drasbæk (Marianne Sommerdahl) și André Babikian (Flemming Torp) în rolurile principale. În primul film din serial, Dan și Marianne tocmai își sărbătoriseră 25 de ani de căsătorie, când Dan este chemat să ancheteze o răpire. Marianne decide să se separe de el, iar între ea și Flemming, care este partenerul lui Dan, încep să sară scântei. Astfel se creează triunghiul amoros și pe alocuri amuzant între cei trei protagoniști, ale căror peripeții le putem viziona pe tot parcursul serialului, care acum a ajuns la al șaptelea sezon.
În The Law of Retribution, un antreprenor în construcții asociat cu un arhitect într-o companie ce renovează clădiri pentru a le vinde, este găsit mort în casa lui superbă de pe malul mării. La prima vedere, contabilul firmei pare să fie criminalul, fiindcă e dispărut fără urmă.
Peter, adică victima, și-o trăgea cu aproape toate femeile din jurul lui. Cu cumnata și probabil chiar soția asociatului său, cu fete tinere agățate de pe te miri unde, și, în general, cu tot ce mișcă. Prin urmare, există și mai mulți parteneri și soți suspecți cu cel puțin un motiv serios să-l ucidă.
Între timp Dan, pentru că e polițist și are binoclu, decide s-o supravegheze pe Marianne de pe barca unde fusese forțat să se mute. E destul de clar pentru toată lumea că nu-l așteaptă vești bune.
Actorii joacă minunat, iar peisajele sunt superbe. Marea, care este prezentă în multe scene din film, căci multe dintre casele unde locuiesc suspecții au vedere panoramică spre apă, reprezintă, parcă, pilonul seriei.
Îmi mai place și faptul că personajele nu sunt nici chinuite de o suferință neostoită și eternă, așa cum se întâmplă cu majoritatea detectivilor polițiști din romanele și filmele de acum. N-au traume copleșitoare, nerezolvate după zeci de ani. Am observat că la fel se întâmplă în majoritatea cărților și filmelor cărora li se reproșează în recenzii că „personajul nu evoluează” sau „e superficial.” În pofida profesiei mele, nu mă încântă deloc să văd cum oamenii își smulg părul din cap și sunt obsedați de propria lor suferință. Sau că un incident discutabil, dar minor, din trecutul îndepărtat, capătă o importanță din ce în ce mai mare în viața psihică a cuiva, până ajunge să facă crize de isterie sau așa ceva din te miri ce, când i se pare că are chiar și cea mai mică legătură cu incidentul.
Pur și simplu, personajele din serial sunt oameni obișnuiți, care-și duc viața pe malul mării și încearcă să se descurce cu relațiile și viața lor de zi cu zi. Pentru mine este un lucru bun că serialul abordează plictiseala aproape inerentă din relațiile lungi, așa cum este căsnicia Mariannei cu Dan, și frustrările ușor de tolerat la început, care devin insuportabile după mulți ani.
Concluzie: The Sommerdahl Murders mi-a plăcut foarte mult. Personajele vii și minunat interpretate de actorii din rolurile principale, marea și peisajele superbe, triunghiul amoros și pe alocuri amuzant dintre protagoniști și cazurile interesante, anchetate cu inteligență și răbdare, m-au ținut cu ochii lipiți de ecran.
