Anxietate

― Lucrul bun e că n-am făcut nici un atac de panică. Lucrul rău e că totuși am fost foarte anxios înainte să se întoarcă Alba acasă. Mi-am bătut capul ore întregi ce să fac și ce să-i spun când intră pe ușă. Până la urmă, am decis să pregătesc o seară romantică. Îi place foarte mult să mâncăm și să vorbim… și nu numai, sub lumina lumânărilor. Așa că am aflat cam pe la ce oră vine acasă, am comandat niște rizotto cu ciuperci, mâncarea ei preferată, am pus o șampanie în frapiera plină cu gheață, am stins toate luminile și am aprins peste tot lumânări. Am pus o pătură pe spătarul canapelei – cam ciudat fiindcă e vară și foarte cald – ca să acopere petele și mi-am făcut curaj.

Florian se așează pe canapea. E negru la față și foarte roșu în cap. Adică părul lui arată de parcă i-ar fi luat foc, iar o vrajă i l-ar ține la verticală.  Îmi aruncă o privire fugară, după care și-o coboară spre unul dintre picioarele mesei dintre noi.

― Să vezi ce s-a întâmplat, spune el pe o voce moale, apoi pare că înghite în sec. Săptămâna trecută Alba m-a anunțat că pleacă la maică-sa în weekend. Nu-mi place să rămân singur acasă… după cum știi. Însă acum m-am gândit să fac ceva nou, adică să-mi fac weekend-ul cât mai plăcut cu putință, fiindcă nu-i în regulă să mă simt ca un copilaș părăsit când nu e lângă mine… O iubesc atât de tare pe Alba! Pe bune!