Finalul interpretării testului 12 axe1.
Religie(10) pe axa areligios – religios. Nu pot să nu remarc faptul că creatorii testului au evitat să folosească cuvântul „ateu.” Probabil a căpătat o conotație extrem de negativă.
O să mă refer la toleranța față de alte religii, căci un om religios nu poate să nu recunoască punctul comun cu cei care, chiar și de alte religii, îl are: încrederea într-o entitate superioară, omniprezentă și atotputernică, care există, însă este invizibilă, mai puțin în vise sau stări similare. Iar măsura în care o persoană religioasă tolerează altă religie depinde foarte mult de cât de mari sunt diferențele între valorile și obicieiurile acelor religii.
Fără îndoială că religia impune un sistem propriu de valori și obiceiuri, în scopul de a reglementa și chiar de a crea un anumit tip de ierarhie și de viață socială. După părerea mea, lumea ar fi mult mai nefericită fără Crăciun. Nici măcar Ceaușescu n-a îndrăznit să-l interzică, de pildă interzicând vânzarea de brazi sau obligându-i pe toți să se ducă la serviciu sau la școală pe 25 decembrie.
De asemenea, interdicțiile de pildă creștine, adică să nu omori, să nu furi etc, au rolul de a crea comunități în care oamenilor să le fie teamă de pedeapsa divină dacă fac fapte rele. Psihanaliștii, însă, au constatat pe baza informațiilor clinice că un om ajuns la ultimul nivel de dezvoltare afectivă, se abține să facă rău altora doar pentru că îl opresc vinovăția proiectată în viitor sau empatia când își imaginează suferința celui pe care l-ar răni.
Moralitate(11) pe axa progresiv – tradiționalist. Mi se pare că acest concept are multe laturi. Într-un sens se referă la toleranța față de gen (de pildă transexuali) sau orientare sexuală (adică față de homosexuali), inacceptate cu furie acum 50 de ani. În alt sens se referă la atitudinea față de căsnicia tradițională și la acceptarea altor forme de relații, ca de pildă căsnicia homosexuală, haremurile sau comunitățile libertine (de pildă relațiile în trei… sau mai mulți). Iar în al treilea sens se referă la judecățile de valoare pe care, cel puțin în mintea mea, oamenii cu o moralitate ridicată și multe certitudini legate de cum își duc alții viața, se reped să le facă și să-i desconsidere sau chiar disprețuiască pe cei care aleg să trăiască altfel.
De ce se simt unii oameni atacați de alegerile altora, alegeri care nu-i privesc și nu-i afectează absolut deloc? Mult timp m-am întrebat asta. Cred că, pe lângă narcisism și intoleranța față de oameni diferiți (care gândesc și simt altfel), mai există – iar cuvântul progresist care se opune tradiției în acest text este foarte sugestiv – o mare teamă de schimbare. Întotdeauna mi s-a părut un concept vag, căci schimbarea poate să fie și în rău, nu-i obligatoriu bună, însă, în acest caz, cred că este o frică uriașă de necunoscut și de pierdere a identității. Teama ca viitorul să fie imprevizibil și imposibil de controlat și de reparat, dacă se strică. Teama ca imaginea despre sine să se schimbe brutal și ireversibil.
Frica de pierdere a identității și cea de o schimbare necunoscută (adică, cum e vorba Mai bine răul pe care-l știi decât ceva nou, dar necunoscut) sunt aproape omniprezente în terapiile psihanalitice. De pildă, închipuiți-vă cum ar fi să te consideri toată viața o victimă, ca pe urmă brusc să-ți dai seama câtă agresivitate zace în tine și că ai o parte care-i atacă puternic pe cei din jur. Te lovește-n cap ca o măciucă.
Tehnologie (12) pe axa tehnologie – biologie. Practic testul opune tehnologiei natura și nu știu dacă sunt în totalitate de acord cu asta. De pildă tehnologia informatică este curată. Faptul că apare un nou procesor nu distruge natura, nu poluează (mai mult decât producția procesorului vechi) și, probabil nu consumă nici mai multă energie. Fermele hidroponice ocupă mult mai puțin spațiu decât cele obișnuite. Adică nu orice tehnologie poluează sau distruge natura. Nu mai vorbesc că există și tehnologii biologice, precum vaccinurile. În cazul meu, eu am ajuns să detest viața în capitală, cu cele 1000 de șantiere eterne, poluante și zgomotul infernal produs de (aproape) toată lumea, așa încât îmi doresc cu o imensă ardoare să mă pot retrage din când în când în vilegiatură, liniște, copaci verdeață și ciripituri. Iar asta nu înseamnă deloc că vreau ca tehnologia să nu se dezvolte sau să-și încetinească ritmul de evoluție. Și nici nu mi se pare că aceste două preferințe se contrazic una pe alta, căci mai degrabă creez și inventez ceva în liniștea dintr-o pădure, decât în mijlocul vacarmului de picamere, flexuri, manele la maximum și claxoane, unde – cel puțin așa sunt eu – orice demers creativ este sortit unui amarnic eșec.
Aș zice că poziția pe axa tehnologiei, pe lângă frica de necunoscut (despre care am vorbit mai sus), desemnează atitudinea omului față de propria-i înaintare în vârstă. Și ce soi de moștenire vrea să lase în urma lui. Iar atitudinea față de bătrânețe și moarte ține, fără îndoială, de omnipotență, în sens psihanalitic. Societatea occidentală, în special, nu este în stare să accepte procesul de îmbătrânire, așa cum nu poate să recunoască faptul că sunt foarte, foarte multe lucruri despre care nu se cunoaște (mai nimic). De regulă procesul de înaintare în vârstă e negat, ținut cu orice preț în frâu, iar oamenii nu vor să se schimbe pentru a se adapta sau a-și trăi mai mulțumiți viața. De pildă nu încearcă să-și pună la contribuție intelectul, ci insistă să joace fotbal cu puști de 18 ani, care îi fac să se simtă ca dracu’ și nici nu respectă tendința naturală și instinctivă a omului, care îi dă impulsul să împărtășească celorlalți din experiența personală de viață.
Se pune mare preț pe menținerea în stază a înfățișării, preocupărilor, nivelului de activitate și hobby-urilor specifice tinereții, adică lipsește capacitatea de adaptare la o nouă stare sau situație. Și, desigur, evoluția rapidă a tehnologiei exact asta îi obligă pe oameni să facă: să se adapteze obligatoriu și să-i imite pe tineri. Nu cred că-i neapărat un lucru rău, însă pentru unii oameni e foarte demoralizant.
Dezvoltarea accelerată a tehnologiei a dus la o creștere uluitoare (pentru mine) a dinamicii vieții. Se petrec foarte multe lucruri, nu e zi să nu se upgradeze vreo aplicație, să nu se impună vreo lege de obicei tâmpită; pur și simplu e aproape imposibil să mai stai pe loc să gândești sau măcar să-ți tragi sufletul. Ca o cursă de atletism, așa a devenit traiul de zi cu zi. Probabil că cei care se opun tehnologiei, asta resping de fapt și de asta le e frică. De faptul că rămân în urmă iremediabil și că generațiile următoare se vor îndepărta prea mult de ei.
Conform testului, eu sunt o centristă liberală. Și chiar cred că rezultatul mă reprezintă. Politic, ca personalitate, opinii, gusturi și preferințe, eu cred că pe acolo mă situez. Cică țara care mi s-ar potrivi cel mai mult ar fi Finlanda, iar filosofia ar fi a lui Locke.
Valoarea unde mă situez cel mai departe de media populației testate este democrația, cu un scor de 86. Eu consider că este libertatea, care este pe departe cea mai prețioasă valoare pentru mine. Presupun că totuși cele două sunt strâns legate între ele.
Oricum, Testul 12 axe mi-a dat de gândit și din acest motiv le sunt recunoscătoare celor care l-au conceput, mai ales că pare valid.
