Florian se așează pe canapea. E negru la față și foarte roșu în cap. Adică părul lui arată de parcă i-ar fi luat foc, iar o vrajă i l-ar ține la verticală. Îmi aruncă o privire fugară, după care și-o coboară spre unul dintre picioarele mesei dintre noi.
― Să vezi ce s-a întâmplat, spune el pe o voce moale, apoi pare că înghite în sec. Săptămâna trecută Alba m-a anunțat că pleacă la maică-sa în weekend. Nu-mi place să rămân singur acasă… după cum știi. Însă acum m-am gândit să fac ceva nou, adică să-mi fac weekend-ul cât mai plăcut cu putință, fiindcă nu-i în regulă să mă simt ca un copilaș părăsit când nu e lângă mine… O iubesc atât de tare pe Alba! Pe bune!
― Te cred, spun eu, curioasă să-i aud peripețiile.
― Deci după ce a plecat cu bagaj cu tot – i l-am cărat până la mașină că era greu ca naiba – mi-a venit o idee. Să mă vopsesc. Alba mă tot bate la cap să fac asta. Zice că m-ar întineri cu douăzeci de ani. Am hotărât să nu mă duc la frizerie, ci, ca să mai ies din casă, să-mi caut singur o vopsea, că e plin peste tot. Pe bune! Așa că m-am dus în DM și m-am uitat la raftul ăla plin de tot felul de cutii de vopsea, cu o mie de culori. Eram ca vițelul la poarta nouă acolo… dar până la urmă mi-a venit o idee. Să-mi cumpăr o vopsea naturală, fără chimicale, că e mai sigur și mai… bine pentru planetă. Mi-am ales una cât mai apropiată de culoarea părului meu. Am urmat strict instrucțiunile de pe cutie, mi-am pus și mănușile, mi-am pus vopseaua și am masat-o bine pe păr. Pe bune! Da’ când să spăl bolul în care mai rămăsese o grămadă de vopsea, așa, un fel de maro roșiatic, probabil pentru că mănușile erau ude, l-am scăpat pe jos. M-am aplecat să-l iau și am alunecat, m-am sprijinit de perete să nu cad și abia am reușit, după ce m-am proptit cu ambele mâini de faianță. Am luat de jos bolul. Deja vopseaua era peste tot: pe covorașul din baie, pe faianță, pe gresie, pe hainele mele și, nu știu cum naiba, chiar și pe tavan. Pe bune! Buimăcit, am aruncat bolul în chiuvetă, iar vopseaua a zburat în toate părțile. Oglinda a devenit un tablou abstract în nuanțe de roșu închis. Am intrat în panică și am făcut ce mi-ai zis să fac dacă mă apucă anxietatea: am făcut un pas în spate și am survolat peisajul. Nu m-a ajutat cu nimic. Baia arăta ca un loc unde am căsăpit cu satârul pe cineva. Pe bune! Parcă peste tot erau pete de sânge coagulat care țâșniseră din cadavru când îl hăcuiam. Plus forme de palme umane de la mănușile mele pline de vopsea, de parcă ăla pe care l-am omorât s-ar fi chinuit să se agațe de orice ca să scape de mine și de satârul meu. Pe bune!
Mă abțin să nu râd în hohote, deși Florian nu are nici cea mai mică intenție conștientă să mă amuze. El continuă:
― Mi-am aruncat mănușile la gunoi – am reușit să-l mânjesc și p-ăla – și am început să frec cu disperare baia. Nu știu dacă știai, dar vopseaua asta naturală nu se curăță prea ușor. Adică mai deloc. După mai bine de-o oră n-am reușit decât parcă să întind și mai mult petele. Pe bune! Sigur că uitasem de vopseaua de pe părul meu. M-am spălat repede pe cap și… uite ce-a ieșit. Ha! Și asta nu-i totul. M-am dus în sufragerie și, ca să mă relaxez, mi-am pus un film. Am găsit pe nu știu ce canal Nobody și mi-am adus aminte că mi-ai zis de el. Chiar m-a ajutat să-mi revin cât de cât, doar că mi-am dat seama că Alba o să-și pună mâinile-n cap când o să vadă ce-am făcut. Nu mă roagă decât un singur lucru când pleacă de acasă: să nu fac mizerie. Ei, mi-am zis eu în sinea mea, nu-i chiar atât de multă mizerie. Baia-i mică, nu?
― Îhî, fac eu. Omul e stresat și nici măcar nu-și dă seama cât de haios e, îmi zic eu în sinea mea. Dau să spun ceva despre faptul că în Nobody un bărbat obișnuit, dar cu multă furie refulată, izbutește să se descurce de minune în situații de criză, însă, până s-apuc, el își continuă discursul.
― Asta nu-i totul. Era foarte cald, acum vara, în sufragerie și am uitat să pornesc aerul condiționat. Mi-am mai luat și vreo două beri reci pe care le-am băut în fața televizorului. Iar – să vezi – peste câteva ore, când mi s-a făcut foame și m-am ridicat în picioare ca să mă duc la bucătărie, am văzut că petele alea roșii apăruseră și pe canapeaua pe care am stat. Nu știu dacă ți-am spus, dar toată mobila noastră e albă. Toată casa e albă. Pereții, mesele, mobila din bucătărie, baie sau dormitor, totul este alb imaculat. Probabil am transpirat de la bere, iar canapeaua a căpătat și ea un imprimeu roșiatic neregulat. Pe bune! De unde naiba să știu că vopseaua asta, așa-zis naturală, e atât de proastă?! Că am întrebat AI-ul și am aflat că nu numai io-s de vină… vopseaua asta se întinde peste tot ca pecinginea. Pe bune!
( va urma…)
