Cenzura este foarte periculoasă pentru că depinde exclusiv de cine o impune. Pentru că interzice dezbaterea, gândirea critică și oferă o singură soluție rigidă, care se poate transforma ușor și rapid într-un adevărat monstru. Nu contează de ce parte e și dacă ideile pe care le cenzurează sunt periculoase sau discutabile etic și moral. A pune pumnul în gură unei părți a societății înseamnă de fapt să amorsezi o bombă care, până la urmă tot va exploda. Până când nu vom fi forțați să ne implantăm în creier niște cipuri controlate de guvern și vreo formă de poliție globală a gândirii, nimeni nu poate interzice oamenilor să gândească ce vor.
Iar auto-cenzura este și mai periculoasă. Mai ales pentru noi înșine. Fiindcă nevoia stringentă de a aparține unui anumit grup ne obligă să negăm realitatea externă și chiar pe cea internă. Pur și simplu ne mințim pe noi înșine. Mai concret, negăm că un lucru ne face sau ne-ar putea face rău ori, după cum am observat în ultima vreme, că nu suntem decât o furnică dintr-un mușuroi, nu regina mușuroiului.
De cenzură mai putem fugi. Nu putem fugi de auto-cenzură. Ca să nu fim excluși, așa cum mi s-a întâmplat pe acel forum, alegem mai mult sau mai puțin conștient să ne cenzurăm singuri gândurile și fie le îngropăm cât mai adânc în noi, fie ni le preschimbăm în contrariu. Totul doar pentru a face pe plac unui grup… și, cum spuneam, acea înșiruire rigidă și extremistă de gânduri, deseori este a unei singure persoane care își apără propriile-i interese.
Aș compara acest proces cu cel din capul unui copil căruia învățătorul îi spune să pârască. Copilul o va face ca să rămână preferatul învățătorului, crezând că va fi răsplătit cu o mângâiere pe creștetul capului și un zece la purtare. I se spune că e spre binele clasei și al celor pe care-i pârăște. Că până la urmă acei colegi năzdrăvani vor deveni la fel de cuminți ca el. Asta doar dacă el își joacă rolul impus de învățător. Copilul va ajunge să-i desconsidere pe cei pe care îi pârăște, iar năzdrăvanii mai mult ca sigur că îl vor desconsidera și ei, la rândul lor, pe el, dar asta nu contează câtuși de puțin pentru acel învățător. El dezbină ca să-i controleze pe toți într-un scop nobil: doar spre binele copiilor. Iar pe urmă duce o viață tihnită și sigur e foarte mândru de el când e aplaudat de o parte a supușilor săi.
Continuând exemplul, copilul se auto-convinge că face un lucru neîndoielnic bun și că e firesc ca el să stea în bancă, cuminte, alături de ceilalți colegi cuminți, iar faptul că desconsiderații aleargă fericiți bătând mingea pe afară ajunge să i se pară periculos.
Iar mai târziu îi va fi imposibil să conteste, nici mâcar în gând, vreo cerere sau vreo idee a învățătorului. Pentru că, dacă ar contesta orice lucru venit de la acesta, ar însemna să recunoască față de el însuși că i-a desconsiderat de pomană pe năzdrăvani și că s-a înșelat în privința bunătății nemărginite a învățătorului. Atunci preia la indigo tot ce-i cere și ce gândește autoritatea căreia a ales inițial să i se supună.
Nu e deloc sănătos să crezi necondiționat ce-ți spune cineva. Nici pentru un copil nu e sănătos, darămite pentru un adult. Oricât de incomod și dureros ar fi, ca să n-o iei razna și să nu dai în orice fel de extremă, căci majoritatea extremelor sunt groaznic de periculoase – istoria a dovedit-o de nenumărate ori – gândește înainte de a crede automat ceva. Poate că e tentant să fii în cufărul unde duci o viață comodă. Și mai tentant este să crezi că deții adevărul absolut sau că ești superior celor care nu gândesc ca tine și colegii de cufăr. Poate că ai prieteni de care te leagă mai ales cufărul cu pricina și ți-e teamă că o să-i pierzi. Poate că ai copii și ești convins că, aderând la o anumită ideologie, le construiești un viitor mai bun. Însă poți ignora chiar și cea mai mică șansă ca de fapt să fii manipulat pentru a susține în realitate interesele unora pentru care copiii tăi nu există nici măcar ca o frântură de intenție, ci sunt folosiți doar în scopul manipulării gândurilor tale?
Copiii sunt cel mai important simbol sau cuvânt cheie în propagandă sau manipulare. Suntem condiționați genetic să reacționăm puternic când îl auzim. Să nu uităm asta.
Sunt deopotrivă surprinsă, îngrozită și tristă când văd în ce hal s-a rupt societatea în care trăim. Cu ce mare îndârjire se aplică cenzura și auto-cenzura aproape peste tot. Presa pare că se lasă manipulată să susțină un singur punct de vedere, chiar dacă e plătită sau, și mai rău, dacă nu.
Susținătorii lui Ilie Bolojan vor ca el să câștige cu orice preț lupta. Cu ce? Cu legile, cu oamenii cocoșați sub birurile impuse de el, cu toți cei care-l critică (și care sunt considerați tâmpiți fiindcă nu înțeleg măreția vizionară a sacrificiilor impuse cu forța) și chiar cu președintele.
Susținătorii lui Călin Georgescu și ai lui George Simion, la rândul lor, vor să câștige lupta cu toți ceilalți, inclusiv țările europene și ideile civilizate care se bizuie pe înțelegere și toleranță.
Primii cred că, dacă spală gunoaie și stau fără aer condiționat când afară sunt 40 de grade, copiii și nepoții lor se vor lăfăi fericiți pe o planetă curată și vor fi cocoșați sub greutatea banilor economisiți prin sacrificiul etern și universal cerut de partid.
Ceilalți cred că, dacă sunt intoleranți față de homosexualitate și se roagă de dimineața până seara, copiii lor vor fi heterosexuali și că Dumnezeu va răspunde rugăciunilor lui Călin Georgescu și le va trimite copiii pe tărâmul feeric al bogăției materiale și spirituale. Într-o Românie dezbărată de străini malefici occidentali, care sug sângele poporului aidoma unor vampiri nesățioși.
Nici unii nu îi înțeleg deloc pe alții. Se consideră reciproc proști, nebuni, răi etc. Nu înțeleg că primii sunt dornici să fie din ce în ce mai civilizați și mai toleranți prin imitație și – culmea – conformism la ideile occidentale, deși se auto-intitulează progresiști. Pe când ceilalți s-au săturat de corupția unui sistem care-i tratează ca pe niște gunoaie și sunt dispuși să plătească orice preț pentru a scăpa de el.
Cuferele1 sunt periculoase. Par să nu aibă limite. Adică oamenii din ele să creadă și să susțină necondiționat absolut orice doar pentru că li se spune. Să se creadă atât de minunați, de buni și de superiori celorlalți, încât să le ceară și celorlalți sacrificii inacceptabile din tot felul de scopuri nobile. De pildă tu, ca persoană responsabilă și altruistă îți închizi aerul condiționat și stai în temperaturi de 40 de grade ca să salvezi planeta și, prin tranzitivitate, copiii. Pe urmă le pretinzi și celor din jurul tău s-o facă. Dacă ești într-o formă sau alta șef (în familie, la serviciu etc) închizi tu aerul condiționat și pentru ceilalți. Unul dintre oamenii ăia moare. Tu nu simți nici o vinovăție. Pentru că prioritatea ta este să salvezi planeta. Deși, un om a murit în urma acțiunilor tale. Sau și-a rupt piciorul pe gheață când căra gunoiul. Sau a murit de inaniție pentru că tu ai hotărât să exporți în Rusia toate alimentele produse în țara ta. Pe urmă care e limita? Câți oameni vrei să pui în pericol în continuare pentru că așa îți spune tătucul? Unu, zece, o mie, un milion? Care e limita ta? Există oare?
Democrația funcționează prin auto-reglare. Partidele formate din oamenii care dețin puterea sunt penalizate prin faptul că și-o pierd dacă dezamăgesc. De aceea dezbaterile sunt atât de importante, iar cenzura este atât de periculoasă. Fără opinii diferite și libertatea de exprimare a acestora, auto-reglarea nu mai poate avea loc. Dacă desconsideri nevoile și dorințele unei mari părți a populației pe care o conduci sau vrei s-o conduci (nici măcar nu vrei să auzi că există – căci asta face cenzura), atunci fie nu ești decât un tiran, mânat exclusiv de interese proprii, fie îi întinzi covorul roșu spre putere unui alt tiran.
- conceptul The Box (termen pe care eu l-am tradus cufărul) a fost introdus de Institutul Arbinger în modelul sociologic creat de cercetătorii de acolo, pentru a explica tendințele de polarizare a societății. ↩︎
