Am luat hotărârea să scriu o serie de texte care se referă la gândire. Sunt mai mult decât speriată, de-a dreptul îngrozită, de traiectoria pe care a luat-o opinia publică în țările occidentale. Oamenii devin din ce în ce mai polarizați în gândire și se vâră de bunăvoie în diverse cufere1. Iar acest lucru este foarte periculos. Creează extreme și o imensă ură ce-mi amintește de vechea ură de clasă.
Există doi factori principali care au creat tendința ca oamenii să intre în cufere.
Primul factor este înclinația inconștientului uman de a vedea totul în alb-negru. Foarte rar și doar la nivelul maxim de evoluție afectivă a unui individ putem găsi acolo nuanțe de gri. De regulă, obiectul din inconștient (adică reprezentări ale persoanelor, situațiilor, circumstanțelor etc) este fie total bun, fie total rău. Sună ca o perspectivă infantilă și… chiar e. Aidoma unui copilaș, ne e greu să vedem defectele unei persoane care ne place sau calitățile uneia care nu ne place. Deseori ne purtăm și simțim ca un copil care se duce la grădință doar dacă-i place educatoarea sau căruia nu-i place matematica pentru că o detestă pe profesoara care i-o predă.
Pare aiurea, însă așa stau lucrurile. Fără îndoială că uneori logica și inteligența ne ajută să punem o mască cenușie pe aceste obiecte albe sau negre. Însă în străfundul nostru, tot în alb-negru simțim.
De pildă, să zicem că avem un vecin care toată ziua ciocănește diverse lucruri prin casă. Zi și noapte trage cu ciocanul în câte ceva, iar pe noi ne deranjează îngrozitor zgomotul. În scurt timp vecinul ajunge să devină în ochii noștri un dușman pe care, cel puțin în imaginație, l-am distruge cât ai zice pește dacă ni s-ar oferi ocazia. Să ne imaginăm că într-o zi intrăm pe ușa blocului cu un brad de doi metri, pe care abia îl târâm după noi. Iar vecinul, actualul dușman, care așteaptă să vină liftul, sare în ajutorul nostru și, nu numai că ne ajută să-l cărăm, dar, fiind expert în ciocane și îndeletniciri asociate acestuia, îi și sculptează tulpina, taie creanga uscată din vârf, iar apoi îl și ridică în suport. Atunci ne zicem în sinea noastră că vecinul nu-i chiar atât de nesimțit. Doar că el nu se va opri din ciocănit. Va continua să bubuie mult după Crăciun, iar noi, sub presiunea prezentului zgomotos din – să zicem – februarie, fie vom uita trecutul, fie vom începe să credem că vecinul a avut intenții rele (de pildă ne-a cărat bradul până în casă pentru a ne studia apartamentul ca să cheme hoții, poliția, jandarmii etc) când ne-a ajutat în decembrie.
Procesele astea de idealizare și fecalizare, după cum e cazul, nu țin dacă le aplici vreo logică sau gândire mai inteligentă. Pentru că noi, cu toții, teoretic știm că nimic nu e nici perfect nici complet de rahat. Și atunci ce ne face să renunțăm la gândirea critică și la orice logică când susținem, ca un copilaș, că un anumit om nu poate greși și că toate acțiunile lui, deși ne produc multă suferință, sunt pentru binele nostru (fiindcă asta ne spune)? Ba, mai mult, să-l aplaudăm? Sau, în cealaltă parte, că o acțiune a omului disprețuit, care sună bine și ne-ar bucura în orice alt context, este mânată de intenții rele și, în consecință, ne face rău tuturor, așa încât îl huiduim plini de ură?
Răspunsul constă în al doilea factor, adică în importanța sentimentului de apartenență la un anumit grup.
Ce s-a întâmplat în ultimii ani este că influența platformelor sociale a crescut vertiginos, iar aceste platforme sociale au fost și sunt controlate de câțiva… oameni. Acești oameni au anumite opinii și înclinații politice, iar noi ne simțim obligați să le preluăm fără nici un filtru intern, pentru a nu ajunge să fim izolați social.
Să vă dau un exemplu real. Eram pe forumul unei comunități de jocuri de societate. Asta se petrecea în toiul pandemiei, iar pe forum erau oameni din foarte multe țări și medii sociale. Un mare și extrem de inteligent designer de jocuri, Phil Eklund, despre care eu credeam că e ceh (e suedez de fapt, dar am aflat mai târziu), a declarat pe undeva, nu pe forum, că trăim o dictatură medicală. Imediat a izbucnit un scandal uriaș, iar pe forum au apărut o mulțime de persoane care îndemnau la boicot și îl făceau albie de porci. Ca să vă faceți o idee despre el, Eklund a conceput o serie de jocuri care reproduce evoluția societății umane, de la prima celulă până la lansarea de rachete. El apelează la știința reală, adică genetică, fizică, chimie, istorie reală și arheologie, iar informațiile exacte din jocurile lui sunt bine cercetate și dovedite științific.
Însă, peste noapte, designer-ul care crease unele dintre cele mai bine cotate și mai inteligente jocuri de pe piață a devenit brusc un criminal indezirabil, pus pe genocid. Imediat au apărut sute de inși care i-au luat la puricat jocurile, încercând să găsească greșeli în informațiile științifice pe care le conțineau. Pe forum devenise un paria, primea mesaje de amenințări cu moartea, iar cei mai mari susținători de până atunci ai lui l-au abandonat fără să clipească.
Iar mie, care nici măcar nu eram pe deplin la curent de amploarea scandalului și boicotului, ce credeți că mi-a dat prin cap? Să-i iau apărarea. Am spus că noi, cei din țările europene care au fost sub influența Rusiei și au trăit zeci de ani sub dictatură comunistă, suntem foarte sensibili la încercările de a institui orice fel de dictatură. Și că, indiferent dacă cineva e pro sau anti restricții, ele tot obligatorii sunt și tot, realmente, restrâng drastic libertatea individului. Sau, mai precis, că, chiar dacă o măsură impusă de un guvern are sens și e bună într-o anumită situație, dacă acea măsură încalcă codurile juridice locale sau internaționale, ori drepturile omului, ea rămâne tot o măsură dictatorială. Adică e gri.
Evident am fost suspendată de pe forum.
Nu eram singura care i-am luat apărarea lui Eklund. Motivul suspendării mele a fost că am folosit cuvântul „dictatură,” însă toți cei care i-au luat apărarea designerului au fost suspendați sau chiar li s-au șters cu totul conturile. Când m-am întors, peste trei luni, am văzut că sute de mii de membri își șterseseră conturile de pe platformă. Cu toții au fugit de cenzura care apăruse brusc pe un site unde chiar nu avea ce să caute. În urma campaniei de boicotare, Eklund, laolaltă cu alți mari designeri, s-au retras cu totul de pe platformă. Iar în prezent, după atâția ani, pe forumuri nu există decât cei care te fac albie de porci dacă încerci măcar să pomenești de vreun joc de-al lui.
- conceptul The Box (termen pe care eu l-am tradus cufărul) a fost introdus de Institutul Arbinger în modelul sociologic creat de cercetărorii de acolo, pentru a explica tendințele de polarizare a societății. ↩︎