cartea I din seria Hildur
Satu Rämö este o scriitoare născută în Finlanda, care de 20 de ani locuiește în Islanda. Se vede. Când te naști într-o țară, obiceiurile, tradiția și folclorul de acolo nu ți se par deosebite, ci firești. Însă dacă te muți – de pildă în tinerețe acolo – atunci ți se vor părea ieșite din comun. Iar, dacă ești scriitor, vei scrie despre ele.
În mitologia nordică, corbii duc mesaje zeilor și decid care războinici trăiesc, care mor și care dintre ei ajung în paradis: în încăperile luminoase din Valhalla. Corbul a croncănit de trei ori. Asta înseamnă moarte.
De asemenea, Satu ne relatează încă o povestioară din folclorul islandez. O mamă foarte săracă, pentru că n-avea cu ce să-și întrețină copilul, îl învelește într-o cârpă și îl lasă într-un șopron. Iar bebelușul îi cântă, urându-i să se distreze la petreceri și să danseze cât poate, căci el îi va împrumuta hainele lui, dacă n-are cu ce să se îmbrace.
Încă un lucru interesant pentru mine este că islandezii se prezintă și se adresează unul altuia pe numele mic. Numele de familie este întotdeauna compus din „fiul” sau „fiica” și urmează numele părintelui. De aceea, inclusiv în întâlnirile oficiale, ei își folosesc doar numele mic.
Cele două personaje principale din roman sunt Hildur și Jakob. Hildur este singura polițistă detectiv din localitate. Mai are și o șefă, însă presupun că nu este detectiv. Jakob este un finlandez care a venit să facă practică în poliția în Islanda. El este divorțat și are un băiețel, însă fosta lui nevastă se străduiește din răsputeri să-i saboteze relația cu fiul lui. De asemenea, este un bărbat înalt și solid, cu barbă, plus o grămadă de mușchi pe el, și cu un hobby foarte interesant: să tricoteze pulovere.
Hobby-ul lui Hildur este să facă mereu sport. Face surfing, jogging, fitness și orice apucă. (Mă întreb cum se poate face surfing, când temperatura apei este doar de câteva grade și cum poți să alergi cu zăpada până la genunchi.) Trauma sa îngrozitoare a avut loc în copilărie, când cele două surori ale ei au dispărut fără urmă într-un tunel, pe drumul spre casă, după ce pierduseră autobuzul din cauza unei pisici.
Pe la începutul iernii are loc o avalanșă. În Islanda se cunosc locurile unde există pericol de avalanșe, iar iarna locuitorii de acolo sunt obligați să se mute. Însă Jon nu respectă această regulă și moare în casa distrusă de o avalanșă. Hildur descoperă, însă, că el a fost mai întâi torturat și apoi ucis, înainte ca avalanșa să aibă loc.
În paralel un avocat dubios este omorât de o mașină într-o parcare, o fată este otrăvită în rezervația naturală din vecinătate, iar Hildur și Jakob se întreabă dacă există vreo legătură între cazuri.
Citind cartea, am căpătat impresia că este foarte periculos să conduci mașina prin Islanda. Deși s-au construit o mulțime de tuneluri care traversează munții, totuși pare că majoritatea drumurilor sunt formate doar din serpentine în ac de păr și sunt de regulă înghețate, alunecoase și amenințate de avalanșe.
Oricum este o carte superbă. Deși al treilea din seria de romane islandeze pe care le-am citit, nu mi-am dorit să se termine. Combinația de police procedural, peisaje, mituri și informații despre societatea și cultura islandeză m-a încântat mult. La toate acestea se adaugă și niscaiva comentarii psihologice de genul celui făcut de Jakob:
― Nu cred că oamenii sunt ciudați. Problema noastră este că ne străduim prea mult să ne prefacem că suntem normali. Credem că toată lumea din jur este logică și rațională, dar nu-i așa. Noi, cu toții, avem tot timpul gânduri ciudate. Însă cei mai mulți dintre noi nu avem curajul să le punem în act. Luăm decizia să ne purtăm, ei bine, normal.
Concluzie: The Clues in the Fjord este un roman islandez nemaipomenit de bun. Pe lângă crimele investigate, conține tot felul de informații despre cultura și societatea islandeză. Am regretat când am terminat-o. Noroc că mai sunt încă trei cărți din serie.
