Ragnar Jónasson este un autor islandez pasionat de romane whodunnit și în special de Agatha Christie. Se vede. Cărțile sale sunt whodunnit-uri sau de tip police procedural impecabile, iar Moarte în sanatoriu este primul roman din seria care îl are ca protagonist pe Helgi, un criminalist aici încă student.
Helgi a primit propunerea să se angajeze în departamentul de Omucideri al poliției din Reykjavík. Între timp încearcă să-și termine dizertația pentru examenul de masterat, a cărui temă este o crimă petrecută cu 30 de ani în urmă, adică în 1983.
Într-un fost sanatoriu pentru pacienți cu tuberculoză, în 1983 mai exista încă o echipă formată din câțiva doctori și infirmiere, cu sarcina să administreze clădirea și să studieze tuberculoza cu ajutorul fișelor și actelor rămase acolo.
Una dintre infirmiere, Yrsa, a fost găsită moartă și cu două degete amputate, în biroul său, de către colega ei, Tinna. Yrsa era în pragul pensionării și nu părea să aibă dușmani. Iar cei doi polițiști trimiși să investigheze crima n-au avut prea mult succes și s-au grăbit să închidă cazul, anunțând un rezultat discutabil.
Iar Helgi încearcă să găsească criminalul, fără a avea de fapt această intenție. El își dorește doar să studieze acest caz vechi și să-și termine dizertația și studiile de masterat.
Helgi are o iubită de mulți ani, încă din liceu. Nu-i prea mulțumit de ea. Cei doi se ceartă tot timpul, însă el n-are nici un chef să-i dea papucii. În schimb decide să se ducă la terapie. Din acest motiv, fără îndoială că Helgi are în el o parte masochistă zdravănă. Nu-și dorește decât să se relaxeze citind romane clasice whodunnit (ce mult semăn cu el în această privință) tolănit într-un fotoliu. Nu prea are ocazia s-o facă. Fie este chemat în diverse locuri de foști suspecți sau martori din sanatoriu, fie iubită-sa îi pretinde să participe la tot felul de discuții cu ea, ce se transformă rapid în conflicte aprige.
De pildă iubitei lui Helgi nu-i place skyr. Iar el e nevoit să mănânce această delicatesă islandeză – adică un soi de iaurt foarte concentrat – doar când nu e ea de față.
Povestea este fluentă și palpitantă. Stilul autorului este excelent, căci proza lui este elegantă și succintă. Personajele sunt vii și umane (adică nu polarizate în pozitive și negative) și trăiesc în peisajul de regulă sumbru și glacial al Islandei. Ai zice că e sărbătoare când o zi e însorită acolo. Sub razele soarelui răzleț, contrastul alb-albastru din peisaj creează o lume de basm, iar oamenii își aruncă depresia uzuală la gunoi și țopăie zglobii pe afară.
Magnus, viitorul șef al lui Helgi, abia așteaptă să-l vadă în poliție. Însă pe Helgi îl bate gândul să-și continue studiile în străinătate. Iubită-sa îl bate la cap să se angajeze cât mai repede, însă el nu-i deloc hotărât s-o facă. Fiindcă la un moment dat are loc un incident evident legat de crima din 1983, Magnus îl trimite pe Helgi să-l investigheze, iar tânărul criminalist rezolvă cazul într-un timp record.
Singurul lucru care nu mi-a plăcut în carte a fost că noi, cititorii, obținem doar la sfârșit o informație fără de care este imposibil să ne prindem cine a fost criminalul în 1983.
Concluzie: Death at the Sanatorium este un roman whodunnit islandez similar celor scrise de Agatha Christie. Doar că se petrece în Islanda. Mi-a plăcut la nebunie aproape totul din această carte: personajele atât de umane, peisajul sumbru, care uneori se trezește la viață, intriga și povestea, stilul elegant și succint al autorului. Este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit anul ăsta.
