a III-a carte din seria Dark Iceland
Dark Iceland este prima serie de romane publicate de autorul islandez Ragnar Jónasson.
Protagonistul este Ari Thór, un tânăr polițist care se mută în Siglufjörður, un sat destul de izolat din Islanda.
De parcă atmosfera n-ar fi suficient de claustrofobă, un turist, venind din Africa, moare de o boală infecțioasă și foarte contagioasă, iar Siglufjörður intră în carantină când o infirmieră care-l îngrijise pe turist moare și ea.
Ari Thór se simte puțintel în derivă. Nu se poate întâlni cu iubita lui și nu prea are ce ancheta când toți locuitorii stau încuiați în casele lor. Însă un sătean îl roagă să investigheze moartea mătușii lui, care fusese considerată de poliție sinucidere accidentală, cu vreo 50 de ani în urmă. Deși majoritatea celor implicați au murit, tânărul polițist reușește să găsească vreo câțiva martori, printre care și un fotograf care, arătându-i pozele pe care le-a făcut atunci, îl ajută să-și imagineze cum stăteau lucrurile pe vremea aia.
Cu vreo 50 de ani în urmă, familia formată din două cupluri – femeile erau surori – decide să se mute în Hédinsfjörður, un sat chiar și pe atunci abandonat, pentru a încerca să cultive o fermă și să pescuiască în laguna de acolo.
Într-o poză, Ari Thór vede acel loc complet izolat, unde se putea ajunge pe atunci doar traversând pe jos un munte înalt sau cu barca pe mare. Descrierile autorului mi se par nemaipomenit de expresive și cred că-l reprezintă în toate cărțile.
Peisajul fiordului izolat era atât de frumos, încât îți tăia respirația. Zăpada albă scânteia pretutindeni, căci pătrunsese adânc în toate crevasele; priveliștea părea aproape ireală, de parcă ar fi fost pe o altă planetă – tihnită și perfectă în acea fotografie.
Acum Hédinsfjörður poate fi vizitat traversând printr-un tunel muntele cu mașina. Ceea ce Ari Thór chiar face, împreună cu preotul din sat. Noaptea. Pe viscol, în beznă și cu vizibilitate aproape nulă, peisajul este cu totul altfel decât în poză: înspăimântător, periculos, ca un coșmar cu fantome ce bântuie deasupra zăpezii, aidoma unor monștri într-o pustietate sălbatică. Superb contrastul, iar autorul îmi pare de-a dreptul specializat în descrierile superbe și pline de contraste, despre care n-am nici o îndoială că sunt caracterstice Islandei.
Pentru că nu poate să plece din Siglufjörður, Ari Thór îi cere ajutorul jurnalistei Ísrún din Reykjavík. Ambițioasă și dornică de informații senzaționale care s-o ajute în carieră, ea acceptă cu bucurie să-l viziteze pe unul dintre bătrânii încă în viață, care asistase la incidentul din trecut. Pe lângă asta, ea mai investighează și alte două incidente din capitală: răpirea unui bebeluș și moartea aparent accidentală a fiului unui politician.
Tocmai am aflat că autorul a tradus în limba islandeză 20 de romane scrise de Agatha Christie. Se vede. După atâtea whodunnit-uri pe care le-am citit, tot pe ea o consider regina absolută a acestui gen de literatură. Iar Ragnar Jónasson mi se pare aproape la fel de creativ, însă, în loc de atmosfera britanică, elegantă, tihnită și presărată cu umor, el ne introduce cu mare talent în atmosfera fiordurilor islandeze, de o frumusețe imaculată, dar periculoasă, claustrofobică și puțintel depresivă.
Concluzie: Rupture mi-a plăcut foarte mult. Combinația de intrigă plină de mister și peisaje superbe, dar, în același timp înspăimântătoare – cam la fel își vede și protagonistul Ari Thór iubita – m-a făcut să dau paginile, fără să simt cum trece timpul. Mi s-a părut o carte relaxantă, dar, în același timp, mi-a pus în mișcare și micile celule cenușii.
