Sezonul 2, ep.1
Serial britanic cu câte șase episoade într-un sezon, Ludwig m-a surprins plăcut cu inteligența și umorul actorilor și scenariștilor. E ca o scânteie de speranță într-o lume distopică. Este plin de mistere și umor. Actorii joacă excelent, iar eu nu m-am prins niciodată nu doar cine e criminalul, ci și ce metodă o să folosească Ludwig pentru a-l prinde.
Ludwig este un expert în tot felul de puzzle-uri. Mai precis cuvinte încrucișate, mistere logice (gen cea cu capra, varza și lupul) și deducții prin recunoaștere de serii sau repetiții (ăsta e probabil principalul mecanism al gândirii folosit în psihanaliză – de pildă, cum formezi o relație se deduce din faptul că repeți aceleași comportamente și afecte când cunoști pe cineva).
El are un frate geamăn monozigot, care este polițist, doar că a dispărut fără urmă. Cumnata lui, surprinsă și abandonată, îl roagă să afle ce s-a întâmplat cu soțul ei. Iar Ludwig se mută cu ea și fiul ei, iar în primul sezon al serialului îi ia locul fratelui său în poliție. Pe lângă încercările lui de a-și găsi fratele, este nevoit să investigheze câte o crimă în fiecare episod. La sfârșitul primului sezon, Ludwig își dezvăluie identitatea reală și capătă statutul de consultant al poliției.
În primul episod al celui de-al doilea sezon, în timpul unei piese de teatru, se stinge orice lumină din sală pentru câteva minute, iar o bătrână nesuferită este ucisă prin înjunghierea cu o foarfecă. Ea șade în sală între cele două fiice ale sale, două femei de vârstă mijlocie. Fiecare dintre ele susține că ea și-a omorât mama, iar Ludwig primește sarcina de a descoperi cine este de fapt criminalul.
Ludwig este un tip ciudat. El preferă să locuiască singur și să evite contactul cu oamenii, evită tehnica modernă și se liniștește ascultând Beethoven. Își înfruntă o mulțime de angoase când se mută în casa cumnatei sale și acceptă să lucreze ca un impostor în poliție. Timiditatea și stânjeneala lui când are de-a face cu orice fel de oameni sunt – presupun – principala sursă de umor a serialului. David Mitchell, actorul care îl interpretează pe Ludwig, reușește, mai ales prin expresii, priviri sau limbaj non-verbal să ne sugereze această stânjeneală uneori (extrem) de amuzantă.
Anna Maxwell Martin o interpretează pe cumnata lui Ludwig. Mi se pare că își joacă excelent rolul suportiv, nu doar pentru că așa l-au scris scenariștii, ci și ca un soi de mămică grijulie cu Ludwig. Însă, văzând-o aici, mi-am dat seama de un lucru interesant din punct de vedere psihologic. Eu am văzut-o prima oară pe această actriță într-un alt rol. Era un soi de șefă a departamentului de afaceri interne din poliție (adică îi investiga pe alți polițiști) din serialul Line of Duty. Ori de câte ori o văd pe ecran în Ludwig, mă înfior pentru că mă aștept să fie antipatică și agresiv-nesuferită, așa cum era în celălat serial. Probabil din acest motiv actorii evită să joace mai multe roluri similare. Să nu li se pună o anumită etichetă, de care să nu poată scăpa prea ușor. Sau deloc.
În orice caz, în acest episod din Ludwig, pentru a descoperi cine e criminalul, protagonistul folosește o metodă foarte ingenioasă, care m-a surprins. Mi s-a părut și foarte originală pe deasupra.
Concluzie: Ludwig este un serial britanic plin de umor, foarte inteligent și care mie îmi pune în mișcare micile celule cenușii. N-aș zice că am reușit vreodată, adică în cele 7 episoade pe care le-am văzut până acum, să mă prind cine e criminalul. Îl recomand fără nici o rezervă, este… delicios ca un struț de ciocolată care s-a decis să stea în cap. Ciudat și haios.
