mini-serial suedez pe Netflix
Ecranizare a unui roman de Malin Persson Giolito, mini-serialul ne-o prezintă pe Maja, o adolescentă de 18 ani, în închisoare, așteptându-și procesul. Ea este acuzată că a împușcat și omorât câțiva colegi de clasă, în liceu, în complicitate cu iubitul ei, Sebastian.
Trecutul ne este povestit prin flashback-uri ce conțin în special evoluția relația Majei cu Sebastian. Povestea este moralizatoare, nu în sens rău, iar adolescenții au multe de învățat din acest film.
Nu cred că doar adolescenții. De ce?
Fiindcă Maja suferă de sindromul salvatorului, ca să zic așa. Ea vrea cu orice preț să-l ajute și să-l salveze pe Sebastian. Adică să-l vindece de problemele lui psihice. În repetate ocazii Maja spune că doar ea rămăsese lângă Sebastian și că, în pofida relației lor nu tocmai minunate, ea a decis de mai multe ori să nu se despartă de el. Pare-se compasiunea este sentimentul cel mai puternic al ei față de iubită-su și cea care o mână să se auto-distrugă. Căci asta e principala problemă a salvatorului: face atâtea sacrificii și compromisuri, tolerează atât de multe porcării, încât, până la urmă, deseori devine la fel de traumatizat și dement ca și cel pe care-și dorește să-l salveze.
Pare ipocrit să vorbesc despre asta, având în vedere profesia pe care o am, însă psihoterapeuții de orientare psihanalitică, printre care mă număr și eu, au mulți ani de formare și, în general, de calificare la activ. Adică suntem învățați cum să gândim și cum să ne protejăm de experiențe de genul ăsta.
O altă idee care îi poate pune pe gânduri nu numai pe adolescenți, ci și pe adulții care se recunosc în Maja, este în ce măsură te implici într-o relație. Unul dintre sloganele idealiste pe care le aud pe alocuri este că trebuie „să ne căutăm sufletul pereche” sau că „nu suntem compleți” fără partenerul sau partenera noastră. Un mare bullshit! În realitate un cuplu este sănătos dacă membrii lui sunt persoane autonome. Altfel cei doi au parte de o relație sado-masochistă (psihic vorbind), în care cineva domină tiranic, iar celălalt este docil și dominat. Rolurile se pot schimba în funcție de situație, însă fundamental relația tot sado-maso rămâne.
Mai concret, dacă, să zicem, ea – dar poate fi la fel de bine și el – renunță la prieteni, la carieră sau la orice părticică a vieții „de dragul” partenerului, atunci deja construiește soclul unei vieți lipsite de suport afectiv (fără prieteni), material (fără slujbă), doar cu partenerul ei pe soclu, singurul care o mai poate influența. Ca și cum și-ar încuia benevol orizontul într-o coajă de nucă și ar alege să vadă doar o singură perspectivă asupra vieții. Metaforic, și-ar scoate singură un ochi.
Revenind la film, actorii joacă superb. Maja și avocatul ei mi-au plăcut cel mai mult, însă toți au jucat atât de bine, încât povestea te prinde în mrejele ei și te imobilizează în fața ecranului din dorința de a vedea ce se întâmplă mai departe și ce s-a petrecut în clasa unde, la începutul mini-serialului, îi vezi intrând pe cei doi adolescenți.
Ar fi putut să fie un pic mai scurt, însă nu-i bai că nu e.
Concluzie: mi-a plăcut mult mini-serialul. Este moralizator, în sens bun, educativ și ne poate pune pe gânduri.
