The Wolvercote Tongue

din seria Inspector Morse produsă de ITV

Detectivul inspector Morse a fost creat de autorul Colin Dexter, iar The Wolvercote Tongue este ecranizarea romanului său The Jewel That Was Ours.

Limba Wolvercote este o bijuterie pe care o turistă americană, în vizită la Oxford, o are în bagaj pentru a o dona unui muzeu. Pe neașteptate femeia moare, aparent din cauze naturale, iar bijuteria dispare. Morse și Lewis (care e detectiv sergent, adică subalternul lui Morse) sunt trimiși să investigheze cazul. La început totul pare simplu și clar, însă, peste puțin timp, când mai apar și alte cadavre, lucrurile se complică, iar Morse pare buimăcit.

Rolul lui Morse este interpretat de John Thaw, un actor care a jucat mai mult în piese de teatru, foarte îndrăgit de publicul britanic. Este senzațional ca Morse, un holtei de vârstă mijlocie, absolvent al unei facultăți din Oxford, cult și foarte inteligent. De asemenea, le cam trage la măsea. Conduce un Jaguar roșu vechi superb și este pasionat de muzică clasică, mai ales de operă. Este surprinzător că, cu studiile pe care le are, a luat decizia să devină polițist. Totuși, Morse îi corectează mereu greșelile gramaticale lui Lewis, tinde să-l bruftuluiască din cele mai mici motive și s-ar părea că n-are prea multă răbdare cu oamenii mai puțin culți decât el. Asta dacă nu sunt femei. Deși alegerea lui de a rămâne burlac pare a fi conștientă, Morse are o slăbiciune pentru femei, chiar dacă acestea sunt suspecte în cazurile pe care le investighează.

Lewis, interpretat de Kevin Whately, pare opusul lui Morse. Este căsătorit și are copii, simpatic, cumsecade de obicei, înțelegător și, doar pentru că lucrează în echipă cu Morse, tolerant și răbdător. Relația celor doi pare de tip mentor-ucenic, însă eu cred că-i leagă o prietenie foarte profundă. Ei se complementează minunat unul pe celălalt. Nici unul dintre ei n-ar putea lipsi pentru ca noi să trăim o experiență de neuitat vizionând filmele din această serie.

Colin Dexter a interzis prin testament orice nouă ecranizare a cărților sale, atât de mult i-au plăcut actorii. Nu pot decât să mă bucur de acest lucru, căci majoritatea remake-urilor de acum mi se par de-a dreptul penibile. Mă cutremur imaginându-mi cu cine i-ar fi putut înlocui pe John Thaw și pe inspectorul Morse.

Inteligență, umor, cultură aș spune că sunt cuvintele cheie pentru acest film. Însă pentru unii poate să pară plin de snobism și aroganță. Dacă nu te încântă stilul britanic, lent, fără crize dramatice și urlete, cu umor fin și uneori ironic, presărat unde nu te aștepți, și te plictisește să vezi Jaguarul superb al lui Morse condus pe drumurile mărginite de gazonul verde crud tipic Marii Britanii, atunci filmul, cel mai probabil, te va plictisi.

Concluzie: pentru mine acest film a fost o delicatesă cinematică. Ultima versiune de DVD-uri are imaginea și coloana sonoră impecabile. Aș zice că Inspector Morse reprezintă chintesența cinematografiei britanice.

Scroll to Top