Asperger’s syndrome and personality

    Există mai multe subtipuri de autism, iar factori care ţin de personalitate sau de alte probleme psihice (de pildă tulburări afective) se suprapun peste tendinţele autiste, formând comportamentele patologice.Factorii care influenţează simptomatologia sunt: 

- intensitatea anxietăţii (unii autişti au tendinţa de a face crize din motive din ce în ce mai minore). Practic este posibil pe parcursul terapiei ca pacientul, pe măsură ce capătă un contact din ce în ce mai bun cu realitatea să tolereze şi din ce în ce mai puţină frustrare. În acest caz sunt importante limitele impuse de către cei din jur. 

- gradul de pasivitate; autiştii tip amoebă sunt cei mai pasivi. Pe parcursul terapiei pasivitatea se poate transforma în indolenţă, ei pot deveni leneşi doar atunci când le convine. Autiştii care resping activ orice comunicare sunt cei mai activi. Dacă nu sunt lăsaţi în pace pot deveni violenţi. 

- cât de mare este partea non-autistă a personalităţii, acea parte care îşi doreşte ca copilul să crească, să se dezvolte şi care se opune părţii autiste care vrea păstrarea status quo-ului cu orice preţ. 

- personalitatea copilului. 

- gradul de auto-suficienţă şi tipul de autism. Unii autişti sunt euforici în lumea lor ermetică, pe când alţii aşteaptă să fie „descoperiţi.”

Ritualurile înlocuiesc imaginaţia şi jocul, viaţa socială şi comunicarea. Uneori servesc să atragă atenţia asupra lor, alteori să irite. Iniţial ritualul ajută la diminuarea anxietăţii, iar pe parcursul terapiei, când începe să nu mai fie necesar, îşi poate pierde semnificaţia rămânând o acţiune repetată din inerţie sau în scopul de a irita. 

   Autism and psychosis

 Definiţie: autismul este sinonim cu lipsa dorinţei normale şi a curiozităţii (provenită din afect) pentru relaţii interpersonale.

S-ar părea că intensitatea afectivă a experienţei şi nu conotaţia ei (adică dacă este pozitivă sau negativă) îi incită pe autişti, căci nu o pot conţine, nu-i pot face faţă şi nici nu le permit altora să-i ajute. De obicei mama este cea care reglează intensitatea afectivă a bebeluşului ei, îl ajută să-i facă faţă.

Daniel Stern afirmă că tonul, ritmul lent şi exagerarea expresiilor faciale sau verbale servesc la identificarea feţei şi glasului mamei şi sunt mai tolerabile pentru bebeluş decât comportamentul obişnuit al adultului, care pare probabil prea fragmentat şi prea rapid pentru bebeluş. Neputând accepta ajutorul mamei, copilul cu autism simte că trebuie să se descurce singur într-o lume plină de stări insuportabile, terifiantă pentru el şi atunci se izolează repetând acţiuni care-i dau senzaţii corporale ce-l liniştesc.

Autoarea adaugă o nouă clasificare a tipurilor de autism:

 - autişti din cauza unui sentiment de neputinţă şi care nu se pot schimba fără ajutor

 - autişti care preferă autismul pentru că detestă alternativa

 - autişti foarte fericiţi în autismul lor care le dă o stare de euforie.