mini-serial pe Netflix
Mini-serialul danez este făcut după un caz real din Danemarca. Sunt două actrițe în rolurile principale, iar amândouă au jucat foarte bine.
Pernille și Christina sunt asistente medicale în departamentul de urgențe dintr-un spital. Spre deosebire de Christina, care lucrează acolo de mai mulți ani și, deci, are niscaiva experiență, Pernille este abia ieșită de pe băncile școlii profesionale. Cele două se împrietenesc din prima zi, căci Christina este carismatică și sociabilă.
O scenă care mi-a rămas în minte este cu ele două, care încearcă să-l salveze pe un pacient cu ajutorul compresiilor toracice. Amândouă execută în tandem mișcările resuscitării cardio-pulmonare. Ca să păstreze ritmul, cântă I Will Survive a Gloriei Gaynor.
La câteva luni de la angajare, Pernille își dă seama că mor cam mulți pacienți în departamentul unde lucrează. Toți de atac de cord. Bănuiește ce se întâmplă, dar, pentru că ea este începătoare, cuvântul ei nu are prea multă greutate.
În orice comunitate profesională, adică și în spitale, există un soi de inconștient colectiv. Acesta se opune funcționării optime a comunității și realizării scopului pentru care comunitatea există. Mai concret, peste tot, la serviciu, domnește un anumit tip de atmosferă, cam ca sistemul de valori și tradiția într-o familie.
În film, asistentele medicale își doresc dramă. Discută despre telenovele și bârfesc foarte mult. Nimic special aici. Însă, de pildă, la începutul turei, își exprimă dorința explicită să se întâmple ceva deosebit, ca să nu se plictisească. Una dintre asistente îi spune Pernillei Știi că, dacă ești cu mine pe tură, o să fie palpitant și o să ne distrăm de minune.
Prin urmare, în spitalul unde lucrează Pernilla, crizele posibil fatale pe care le fac pacienții sunt, cel puțin la nivel inconștient, binevenite și distractive. Cel puțin pentru asistentele medicale, care au ca preocupare supremă combaterea plictiselii lor. Iar angajata care încearcă să-l salveze pe pacient prin resuscitare cardio-pulmonară, fie devine eroină, dacă reușește, fie e consolată și compătimită, dacă nu.
De asemenea, medicii și asistentele medicale au același statut, iar angajaților li se acordă prea multă încredere. În sensul că nu sunt obligați să dea vreun motiv când cer ori iau medicamente de la farmacia spitalului. Iar medicamentele nu sunt numărate și nu se ține o evidență strictă a lor.
Această situație n-ar fi fost (prea) periculoasă dacă o persoană cu tulburare de personalitate isterică (de conversie, cum se zice acum), nu ar fi profitat de ea pentru a-și atinge scopurile egoiste și de-a dreptul malefice, adică să omoare cu bună știință pacienți.
Atmosfera filmului este sumbră și tensionată, așa cum ar trebui să fie în secția de urgență a unui spital, unde majoritatea rezidenților cu siguranță n-au ajuns de plăcere. N-am văzut prea multe culori și nici prea multe scene filmate afară. Bisericuțele formate între angajații spitalului sunt excelent prezentate și, desigur, cel puțin una dintre ele este fără îndoială responsabilă de morțile pacienților. Nu doar pentru membrii acestei bisericuțe n-au observat ce se întâmpla și n-au intervenit, ci și pentru că, asemenea unor copilași care le place orice spune sau face o persoană pe care o iubesc, ei au susținut-o inclusiv după condamnare pe acea criminală.
Concluzie: Mi-a plăcut mult mini-serialul The Nurse, care se bazează pe un caz real din Danemarca. Atmosfera din spital și personajele m-au pus pe gânduri, căci am încercat să găsesc motivele acțiunilor lor. Iar motivul pentru care criminala îi ucidea pe pacienți mi s-a părut original, căci, deși totul din film s-a înâmplat în realitate, eu n-am mai dat peste vreunul similar până acum.
