(2022, mini-serial de 4 episoade pe Netflix)
Actorii principali sunt Stanley Tucci și David Tennant, care joacă stupefiant de bine. Demult n-am mai văzut un spectacol atât de superb și de complet. Are mult umor, o parte din el negru, o intrigă ingenioasă, personaje foarte interesante și, pe deasupra, mi-a pus și creierul la contribuție.
Stanley Tucci este Grieff, un condamnat la moarte pentru că și-a ucis soția, iar el dezleagă tot felul de mistere din închisoare. Pur și simplu oamenii îl vizitează și îi cer ajutorul.
David Tennant este un preot pe nume Harry. Este căsătorit și are un fiu adolescent cam leneș, motiv pentru care Janice, interpretată de actrița Dolly Wells (nu mi-ar fi dat prin cap că poate să joace atât de bine) îl meditează la matematică.
Beth, o jurnalistă de investigații se împrietenește cu Janice și, pentru că aceasta nu îi mai răspunde la telefon și nici la mesaje, îl roagă pe Grieff s-o ajute pentru a o găsi.
Unde se află Janice?
În pivnița lui Harry. Ea văzuse pe un stick dat de fiul adolescent al lui Harry poze și filmulețe cu copii abuzați sexual și crede că băiatul e pedofil. Harry, din nevoia stringentă de a-și proteja fiul, o îmbrâncește pe Janice și o aruncă în pivniță, după care încuie ușa.
Mini-serialul elaborează un concept care, deși sună cam aiurea, este foarte adevărat. Anume că orice om, în condiții de criză extremă, poate deveni criminal sau, mai tehnic vorbind, poate suferi un episod psihotic. De obicei nu mă omor după filme sau seriale care tratează teme psihiatrice, căci majoritatea lor le abordează incorect sau propagandistic. Însă aici totul, de la ideea principală la ambalaj și interacțiuni, este un adevărat deliciu.
Sincer, abia așteptam scenele cu Stanley Tucci din închisoare, unde discursul lui este presărat cu perle de înțelepciune precum „Dacă iubești pe cineva, niciodată, absolut niciodată să nu vii mai devreme acasă.” Sau, referindu-se la Janice:
„ ⎯ Cred că îi intuiește pe oameni. Îi înțelege.
⎯ De ce crezi asta?” îl întreabă jurnalista.
⎯ Pentru că îi evită.”
O altă temă care se insinuează pe tot parcursul mini-serialului este manipularea. Janice, din pivniță, încearcă să-i manipuleze pe toți cei cu care intră în contact pentru a rămâne în viață și a încerca să se salveze, iar Grieff îi manipulează pe toți cei din jurul său pentru a-și atinge scopurile. Care nu sunt deloc clare.
Însă cea mai distractivă (pentru mine) și mai interesantă din punct de vedere psihologic, manipulare este cea pe care Harry și-o exercită asupra lui însuși. Până la ce nivel de negare dementă poate ajunge un părinte ca să-și justifice faptele săvârșite pentru a-și proteja odorul puteți afla doar dacă vă uitați la mini-serial până la sfârșit. Mi-am pus întrebarea dacă ar exista mulți părinți care să reacționeze ca Harry în situația din film. Nu cred că există vreun răspuns corect, dar probabil că totuși am avea nevoie de o anumită parte în noi pentru a ajunge pe asemenea culmi.
Concluzie: Steven Moffat, creatorul și scenaristul acestui mini-serial, reușește să ne prezinte aceste teme serioase și, fără îndoială, controversate într-un ambalaj inteligent, hilar și, pentru mine, foarte apropiat de perfecțiune. Nu-i prima oară când face asta, căci Coupling, un alt serial de comedie mai vechi și creat de el, m-a făcut să râd mai mult decât Seinfeld.
