- a 7-a carte din seria Cormoran Strike
Pentru cine nu știe, Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling. Iar, fără nici o îndoială, autoarea știe cum să-și fascineze cititorii, indiferent ce ar scrie.
Cormoran Strike are o agenție de detectivi particulari și este asociat cu Robin Ellacott.
Cormoran este veteran de război, iar unul dintre picioare i-a fost amputat de sub genunchi. Personajul este construit nemaipomenit de bine, probabil are personalitate schizoidă, iar asta înseamnă că este introvertit, taciturn, nu prea are nici un chef să vorbească despre el și viața lui personală și are o minte strălucită. Este pe alocuri și haios, mai mult prin fapte decât prin vorbe. Este, de asemenea, extrem de loial prietenilor.
Robin, care inițial se angajase temporar la agenția lui Cormoran, acum este asociată cu drepturi depline. Din prima carte își dăduse seama că profesia ei favorită este detectiv particular. Nu e chiar opusul lui Cormoran, însă este mult mai sociabilă și mai vorbăreață, are tendința să se învinuiască pentru aproape orice se întâmplă rău în jurul ei și tinde să aibă relații sentimentale cu bărbați abuzivi.
Cei doi sunt atrași unul de celălalt, însă, din cauza faptului că sunt foarte buni prieteni și lucrază împreună, o potențială relație romantică a lor este oarecum refuzată de amândoi.
The Running Grave mi-a plăcut cel mai mult din toată seria. Este un roman imens, are cam o mie de pagini, așa că trebuie să te înarmezi cu răbdare și să-ți faci curaj înainte de a te apuca de el. Însă nici una dintre pagini nu este plictisitoare. Asta pentru că autoarea știe să spună o poveste și să construiască nemaipomenit de interesant chiar și personajele secundare.
Cormoran și Robin acceptă să afle ce s-a întâmplat cu Will, fiul clientului lor, după ce acesta s-a mutat în sediul izolat în munți al unei secte și refuză să răspundă la mesaje sau să se întoarcă acasă. Robin, care este expertă în deghizări și nu-i prima dată când face muncă sub acoperire, decide să se lase aparent manipulată și atrasă în sectă.
În sediul din munți, imaginația autoarei dă naștere unei intrigi și unor personaje memorabile. Membrii sectei cred că fiica moartă prin înecare în ocean, cu mai mult de zece ani în urmă, se întoarce din când în când printre ei, întruchipată în fantomă, ca să-i încurajeze sau mai ales să-i pedepsească. Există un lider obsedat sexual și nevastă-sa, mama fetei înecate, descrisă ca fiind o vrăjitoare sadică și plină de cruzime.
Însă ce m-a surprins și mi-a plăcut cel mai mult sunt personajele din sectă, modul în care i-a construit autoarea și poveștile vieților lor. Sunt pur și simplu superbe. De asemenea mi-au plăcut la nebunie pe de o parte, tehnicile de manipulare și contstrângere aplicate de lideri, și, pe de altă parte, reacțiile psihologice ale membrilor. Este incredibil și inexplicabil cum unii adulți aleg să rămână într-un loc unde sunt abuzați, terorizați și evident ținuți acolo doar pentru beneficiul unor lideri. Autoarea izbutește să explice indirect foarte clar motivele și chiar modul prin care a apărut în ei această formă de masochism.
Multă lume din viața lui Robin a încercat tot timpul s-o protejeze. Îi spun mereu că meseria ei este (prea) periculoasă. Fiindcă personalitatea ei nu e agresivă pe față, ci de fapt ea pare cam bleagă și cam ușor de dus de nas, majoritatea lumii crede că, dacă insistă suficient de mult timp sau sunt agresivi cu ea, Robin o să cedeze și o să renunțe la meseria sa, de care este atât de pasionată. Relația ei cu Cormoran este specială pentru că el este o excepție, are încredere în ea și n-o ajută cu forța nici cu păreri, nici cu fapte. Totul pare atât de real!
De atâtea ori am auzit placa asta cu protejatul cu forța, de fapt o expresie a desconsiderării și a ideii minunate că alții știu ce-i mai bine pentru noi, încât am impresia că a devenit ca un fel de țesătură fundamentală în societatea noastră. Sunt atât de mulți cei care știu ce-i mai bine pentru noi și că, dacă nu facem ce vor ei, o s-o ducem execrabil și vom fi aspru pedepsiți, încât a devenit noua formă de life style; ceva firesc. Articolul care ne spune să nu mai mâncăm ouă, ci să ne hrănim doar cu frunze sau părintele care ne explică – foarte convingător de altfel – că, dacă, mergem pe stradă singuri, sigur o să se găsească cineva care o să ne taie gâtul, până la parlamentul și guvernul care ne trimit în toiul nopții mesaje însoțite de alarme asurzitoare, în care ne anunță că… plouă; cu toții ne cred niște copii cam tâmpiți care habar n-au pe ce lume sunt, n-au văzut niciodată vreo ploaie sau se urcă în mașina primului necunoscut pervers care ne dă o bomboană.
Acesta e, în opinia mea, motivul pentru care seria lui Rowling și relația dintre cei doi detectivi, mi se pare specială și, într-o oarecare măsură, terapeutică. Pentru că, în cazul celor doi, încrederea reciprocă îi scutește de intruziuni abuzive și de încercări de control impus cu forța în numele unui scop nobil (îmi pasă de tine, așa că faci ce vreau eu). Este un model de relație sănătoasă, între doi adulți autonomi.
Concluzie: cartea mi-a plăcut enorm, probabil cel mai mult din tot ce-am citit anul ăsta. Are în jur de o mie de pagini, însă nu vă pierdeți timpul cu nici una dintre ele. În plus, aveți ocazia să observați o relație care, deși (încă) nu e de cuplu, reprezintă un potențial model.
