Descriere
Psihoterapia psihanalitică este o terapie prin cuvinte. În acelaşi timp este o terapie a relaţiei, căci relaţia dintre pacient şi terapeut reprezintă pilonul vindecării. Fluxul continuu de cuvinte, sentimente, interacţiuni mute care curge între cei doi vindecă. Sună poate ciudat, dar vă asigur că funcţionează în majoritatea cazurilor.
Ipoteza principală a acestei forme de psihoterapie este că avem o parte ascunsă, inconştientul, care ne influenţează comportamentul, trăirile, gândirea, visele mult mai mult decât ne putem da seama fără un ajutor extern.
În acest context, a te cunoaşte pe tine însuţi înseamnă a izbuti să descoperi treptat ce există în inconştientul propriu. Deseori nu ne dăm seama în ce fel ne facem singuri rău sau că de fapt am putea realiza mult mai mult decât ne credem în stare. Cineva poate să nu creadă că merită o promovare, altcineva nu este capabil să-şi ceară drepturile sau dăruieşte prea mult şi se mulţumeşte să primească prea puţin într-o relaţie de cuplu ori de prietenie. Indiferent care ar fi problema, fie că e vorba de o tulburare psihică diagnosticată sau doar de o nemulţumire privind viaţa voastră în general (şi care ne poate influenţa incredibil de mult traiectoria vieţii), la un terapeut veti găsi înţelegere şi ajutor pentru a vă depăşi pe voi înşivă.
Psihoterapeutul va fi mereu de partea voastră, problemele voastre îl vor preocupa şi se va strădui să vă ajute să le depăşiţi. Nu vă va judeca, ci se va strădui să vă înţeleagă şi să vă ajute. Nu vă va trata ca pe o etichetă cu un diagnostic, de altminteri in psihoterapia psihanalitică de obicei nu se pun diagnostice. Importanţă au angoasele, temerile, dorinţele, nevoile, sentimentele. Îi puteţi spune orice în cabinetul de psihoterapie fără teama ca veţi fi judecat, dojenit sau că va va face să vă simţiţi vinovat pentru gândurile şi trăirile voastre.
Toata lumea are probleme şi nu-i nici o ruşine să vorbeşti despre ele. Mai ales că ramân în cabinet. Totul se rezumă la a fi sincer faţă de tine însuţi. Nu ai nimic de pierdut.
Exemple
Un bărbat inteligent, de aproape 40 de ani, care a apelat la terapie din cauza unor simptome somatice, dar ale cărui tendinţe narcisice, ritualuri perverse şi coşmaruri dese nocturne au ieşit repede la suprafaţă. Şi-a încheiat terapia după cinci ani, când toate simptomele care îl deranjau i-au dispărut. (Donald Meltzer, 1967)
Sidney, schizofren confuz şi foarte anxios, incapabil să funcţioneze social, care şi-a început terapia în timpul unei crize acute când se temea să nu se dezintegreze. Starea i s-a ameliorat după mai mulţi ani de terapie (Herbert Rosenfeld, 1967)
Bărbat de 22 de ani foarte nefericit şi anxios, care locuieşte cu mama lui, se simte singur şi confuz, este incapabil să-şi găsească o slujbă sau să-şi continue studiile. În terapie incapacitatea lui de a forma relaţii a ieşit la iveală. După mai mulţi ani de analiză şi-a întemeiat o familie, a terminat o facultate şi şi-a luat un serviciu bine plătit, are o viaţă socială bună. (Edna O’Shaughnessy, 1979)
Un grup întreg de oameni cu mare succes profesional, dar profund nefericiţi, care muncesc până la epuizare, au obiceiuri auto-destructive (beau excesiv, dorm foarte puţin, nu mănâncă aproape nimic sau mănâncă compulsiv), au probleme sa formeze relaţii cu un partener sau să-şi facă prieteni. Sunt de obicei inteligenţi, raţionali, reci afectiv. Aceştia reprezintă un segment din ce în ce mai mare în societatea de azi, unde ambiţia profesională este obligatorie. Scopul terapiei lor este de a reuşi să-şi creeze şi o viaţă particulară satisfăcătoare. (Betty Joseph, 1981)
Jean la 13 ani suferea de anorexie nervoasă gravă. Dupa doi ani de terapie, vindecată de anorexie, a plecat la o şcoală particulara cu internat. La 21 de ani s-a întors la terapeuta ei pentru că avea crize de depresie şi pentru că se simţea “goală pe dinăuntru”. Ariadne, tratată mai întâi la 10 ani pentru dificultăţi la învăţare, s-a întors la 25 de ani în terapie pentru ca a suferit un atac grav de panica. Amandoua fete s-au vindecat dupa un an de psihoterapie psihanalitică (cu aceeaşi terapeută). (Frances Tustin, 1986)
Charles, 24 de ani, ipohondru. În urma terapiei sale, care a durat câţiva ani, preocuparea excesivă pentru corpul lui i s-a diminuat mult şi pacientul a izbutit să aibă în continuare o viaţă de familie şi profesională plină de satisfacţii (caz supervizat de Herbert Rosenfeld, 1987)
Femeie în jur de 35 de ani care de mulţi ani este într-o relaţie abuzivă cu un barbat mai în vârstă şi nu se poate despărţi de el. Terapeuta o ajută să se confrunte cu teama ei de separare. (Nancy McWilliams, 2007)
Psychoanalytic Resources Online
