Fredrik Backman este un scriitor suedez care m-a surprins prin profunzimea prozei sale. Romanul este prima parte a unei trilogii. Beartown este… îl voi lăsa pe autor să-l descrie:
Beartown nu este aproape de nimic. Chiar și pe hartă locul pare nefiresc. „De parcă un uriaș beat a încercat să-și pișe numele în zăpadă,” ar zice unii. „De parcă natura și omul s-au luptat pentru supremația spațiului,” ar sugera oamenii mai elevați. În orice caz, orașul pierde. A trecut foarte mult timp de când a câștigat la ceva. În fiecare an dispar din ce în ce mai multe locuri de muncă, iar deodată cu ele și oamenii, pe când pădurea devorează una sau mai multe case părăsite în fiecare anotimp. (…) Uneori comunitatea pare un experiment filosofic: dacă un oraș cade în pădure și nimeni nu aude nimic, atunci oare mai contează?
Personajele din roman, dintre care cele mai multe locuiesc în oraș, sunt foarte diferite: cumsecade sau egocentrice, inteligente sau ambițioase, moralizatoare sau liberale în gândire. Însă cu toții au un punct comun: au pasiune pentru hochei pe gheață. Clubul de hochei și jucătorii, mai ales cei din echipa de juniori, sunt considerați cele mai importante valori ale comunității.
Unul dintre jucători are o foaie cu un mesaj primit de la mama lui încă de când s-a născut:
Dacă ești sincer, oamenii te pot trage pe sfoară. Fii sincer oricum. Dacă ești cumsecade, oamenii o să-ți reproșeze că ești egoist. Fii cumsecade oricum. Tot binele pe care-l faci astăzi o să fie uitat de ceilalți mâine. Fă fapte bune oricum.
M-a amuzat mult o scenă de la începutul cărții, unde o adolescentă, încercând să-și prepare o băutură cu fructe la micul dejun, împrăștie de mai multe ori tot conținutul roz al blender-ului pe pereții bucătăriei. Pare-se că nu învățase să pună capacul… Iar asta se întâmplă în bucătăria tatălui prietenei sale, care se bucură de o ușoară fobie de orice substanță lipiciosă și vâscoasă.
Un meci decisiv cu echipa rivală de hochei din Hed, un orășel vecin, este așteptat cu sufletul la gură de toată lumea. Însă lucrurile nu sunt deloc minunate. Sune, antrenorul echipei de juniori este concediat, pentru că este considerat ramolit și demodat de către comitetul de conducere al clubului de hochei. Motivul real este că el nu vrea să-l includă în echipă pe jucătorul-vedetă Kevin, considerându-l periculos și nepregătit pentru un meci atât de important.
Bineînțeles, are dreptate. Căci Kevin, după meci, plin de adrenalină și peste măsură de îngâmfat, violează o adolescentă. Iar comunitatea se divizează. Conflictele izbucnesc aidoma unor incendii chiar și între cei mai buni prieteni. Oare locuitorii orașului vor tolera un asemenea act hidos pentru a avea șanse să ajungă pe primul loc în clasamentul național al echipelor de juniori la hochei pe gheață?
Un indiciu superb ni-l dă chiar autorul:
Există oameni care spun că copiii nu se poartă așa cum le zic adulții, ci cum îi văd pe adulți că se poartă. Probabil că e adevărat. Dar copiii își trăiesc viața un pic și cum vor adulții.
Nu pot să vă spun cât de adevărat este acest paragraf și cât de des am văzut că exact așa se întâmplă în terapii. Mereu le spun părinților Dacă copilul vostru vă vede că citiți cărți, atunci are o șansă să citească și el. De pomană îi spuneți sau îl obligați s-o facă. Poate că se supune pe moment, dar, imediat după ce n-o să mai fie sub ochii voștri, o să arunce cartea pe geam. Mai mult, va căpăta chiar ură pe acest hobby.
Întotdeauna în copil rămâne și o părticică identică cu cea corespondentă în adult. De pildă, chiar dacă un adolescent detestă regulile care-i restrâng libertatea, reguli impuse de un părinte care-i spune că vrea doar să-l protejeze, în el rămân până când va fi, la rândul său, părinte, și acest model de comportament și o părticică ce crede că regulile au rolul de a-l proteja, deci că este o formă prin care se manifestă iubirea.
Concluzie: Stilul literar al autorului este magnific. Omul știe să povestească și să creeze personaje diverse și memorabile. Multe dintre observațiile lui sunt profunde. Însă mie nu mi-a plăcut prea mult tema romanului și mi s-a părut parțial pesimist și deprimant. Cu toate acestea, cred că scriitorul descrie și analizează corect și elegant dinamica comunității dintr-un oraș foarte mic.
