a X-a carte din seria Bill Slider Mysteries
Cynthia Harrod-Eagles este o autoare britanică talentată, care scrie romane de tip police procedural în stil clasic. Adică nu intercalează capitole cu punctul de vedere al criminalului, detectivul nu este o persoană traumatizată, sumbră, cu halucinații și alte chestii foarte la modă acum, ci el, împreună cu o echipă formată din oameni interesanți interoghează suspecți care ascund secrete. Și până la urmă descoperă cine e criminalul. Spun asta căci doar anul ăsta am citit două whodunnit-uri unde lucrurile nu se lămureau deloc la sfârșit și nici măcar nu puteai să bănuiești cine este criminalul.
Autoarea are un deosebit simț al umorului:
Există o lege imuabilă, formulată de eminentul filosof profesorul Pacoste, cum că întotdeauna te vei trezi devreme în ziua ta liberă.
Iar stilul ei de a scrie, mi se pare original. Nu te aștepți la anumite expresii sau comparații:
Darren, a tras concluzia Slider, nu era atât de prost cum părea la prima vedere. (…) Privirea i s-a îndreptat spre Atherton, care arăta ca o barză sfioasă, căci stătea în picioare foarte aproape de masă, dar apoi a revenit la Slider, de parcă i-ar fi tras-o cu sfoară spre el.
Atherton, membru al echipei lui Slider, este gurmand, afemeiat și cam neserios. Însă în Dear Departed pare că s-a îndrăgostit nițeluș de prietena logodnicei șefului său, Sue. Din nefericire pentru el, nici Sue și nici Marion, pe care el pune ochii la un moment dat, nu vor să aibă nimic de-a face cu el.
Chattie, o specialistă independentă în PR, este înjunghiată și ucisă într-un parc, pe când făcea jogging dis-de-dimineață, iar prima presupunere a lui Slider este că a fost victima criminalului în serie Park Killer (Ucigașul din parc). Însă lucrurile nu se prea potrivesc cu modul în care acesta opera, căci, din analizele de sânge reiese că Chattie luase sedative.
Prin urmare, Slider și echipa lui se apucă să-i interogheze pe prietenii și rudele lui Chattie. Numele fetei este de fapt o poreclă care i se dăduse de când era foarte mică, pentru că este simpatică, sociabilă, aproape tot timpul veselă și vorbăreață. Așa încât toată lumea pare că o place foarte mult.
Tatăl lui Chattie a avut destul de multe neveste, iar ea este fiica lui cu cea de-a doua. Este bogat; născut într-un cartier sărac, el, prin ambiție, inițiativă și inteligență, a ajuns patronul unei companii farmaceutice de mare succes, cu un departament specializat în cercetare. Chattie îl moștenește în sensul că n-are chef de relații stabile și de lungă durată. De asemenea, vrea să reușească pe cont propriu, și colaborează cu tot felul de artiști și firme mici. Principalii clienți ai ei sunt o trupă rock pe punctul de a-și lansa primul album.
Mi-au plăcut poveștile personajelor din roman și intriga. Misterul mi s-a părut foarte greu de dezlegat, căci cine ar fi avut cel mai mic motiv să omoare o fată atât de îndrăgită și de simpatică? Este o întrebare la care puteți afla răspunsul la sfârșitul cărții.
Concluzie: Dear Departed este un police procedural britanic în stil clasic. Îmi plac mult stilul autoarei, simțul umorului și misterul conceput de ea în acest roman. Personajele sunt interesante și, în mod ciudat, probabil cel mai mult mi-a plăcut să aflu detalii despre victimă. Vi-l recomand cu căldură.



