Anabela șade pleoștită pe canapea și își trece buricul arătătorului pe toată lungimea degetului mare.
⎼ Știi, e auto-agresiv că ești atrasă doar de afemeiați, zic eu pe o voce moale. Îmi stârnește o neputință plină de o compasiune cu care m-am obișnuit, căci ne cunoaștem de câțiva ani.
⎼ Mda, face Anabela și strâmbă din nas. Nu prea am ce să fac. Dar o să fiu mai atentă. Promit.
⎼ Să-mi faci mie plăcere? Acum mă vede ca pe o mamă care o ceartă, îmi zic eu în sinea mea. Mirific.
⎼ Culmea, nu? Spune Anabela și zîmbește pentru prima oară de când a intrat azi pe ușă. Ai zice că mai bine-ți fac în ciudă să ies doar cu bărbați care îmi fac rău, decât să-mi găsesc pe cineva cu care să mă simt bine… Știi, ieri m-a sunat Bubu și mi-a spus că-i e dor de mine. Că nu mă compar cu Salma și că se gândește la mine de mai multe luni. Așa că am ieșit cu el la un restaurant. Mi-a spus că mă iubește și era așa… super emoționat. Se înroșise la față până-n vârful urechilor și parcă am văzut și o lacrimă în colțul ochiului. Mi-a zis că sunt cea mai deșteaptă, cea mai frumoasă și cea mai bună femeie pe care a cunoscut-o vreodată. Mi-a promis că nu se mai uită la alte femei, că nu mai simte nevoia de cât a început să-i fie dor de mine…
⎼ Mda, fac eu și simt cum mi se strecoară îndoiala în voce.
⎼ Nu pari prea convinsă. Ei bine, eu sunt, zice Anabela, pe un ton ferm. Nu cred că se poate înroși sau plânge la comandă… Oricum m-am gândit să-i mai dau o șansă și nu-mi pasă de ce crezi tu.
Eu mă gândesc că poate preferă să mă irite sau îngrijoreze când face pe proasta sau când ajunge s-o ducă prost și să fie nefericită, însă nu spun nimic, nu doar pentru că nu sunt sigură că-i așa, ci și pentru că e limpede pentru mine că mi-a prevăzut reacția și că ar fi redundant sau inoportun.
Peste o săptămână, când îi deschid ușa, mi se pare ceva schimbat la ea. Nu-mi dau seama dacă fizic – poate a fost la coafor – sau altceva. Are o mutră impasibilă, dar schițează un zâmbet firav înainte de a se așeza pe canapea.
⎼ S-au întâmplat multe de săptămâna trecută… În primul rând am ieșit cu un prieten al unei colege de serviciu. L-am cunoscut la petrecerea de Crăciun de anul trecut. M-a sunat și mi-a zis că vrea tare mult să ne vedem. Știu că am luat hotărârea să-i mai dau o șansă lui Bubu, dar acceptasem deja să mă văd cu tipul ăsta – Barză îl cheamă – și oricum ieșeam doar la prânz. Ne-am dus la același restaurant unde am fost săptămâna trecută cu Bubu și – poate e doar o coincidență – am comandat aceleași feluri de mâncare. Știi, și Barză a început să-mi spună aceleași lucruri, că se gândește întruna la mine, că sunt cea mai deșteaptă, cea mai frumoasă, cea mai bună femeie pe care a cunoscut-o vreodată. Se înroșise la față și parcă am văzut și o lacrimă pe obrazul lui… Așa că am luat decizia să-i împlinesc visul. Adică nu știam sigur că e și visul lui, dar cred că e visul oricărui bărbat care… respiră. I-am zis să vină la mine acasă în seara aia la ora 8, să intre direct pe ușă, fiindcă eu o să-l aștept în dormitor, unde o să facem sex în trei.
Eu icnesc, dar tac.
⎼ Și asta am și făcut, continuă Anabela. A venit la ora 8, a intrat în apartament, a căutat dormitorul, l-a găsit repede, a deschis ușa și acolo l-a găsit pe Bubu, gol pușcă în pat. Același lucru i l-am spus și lui Bubu, care a primit aceeași invitație. Eu am apărut la 8.05 și i-am dat pe amândoi afară în șuturi. Poți să-ți închipui cât de furioși erau? Dar nu mi-a păsat. Le-am și zis că mi se rupe. Vezi tu, mi-am dat seama că tot ceea ce am crezut eu că e emoție de fapt era altceva. Se înroșiseră amândoi și le dăduseră lacrimile pentru că restaurantul era indian, iar eu comandasem vindaloo. N-au vrut să se lase mai prejos și au mâncat și ei. De fapt nu erau deloc emoționați. De fapt amândoi se uitau după femeile care treceau pe lângă masa noastră. Iar bănuiala mea în ce-l privește pe Barză mi s-a confirmat când am descoperit că anul ăsta și-o trăsese cu încă cinci colege pe care le cunoscuse la aceeași petrecere de Crăciun…
Eu am înțepenit în fotoliu, însă simt cum urcă în mine un hohot uriaș de râs.
⎼ Ce proastă am fost să ies cu d-ăștia! Abia acum îmi dau seama. Le-am văzut tot scenariul, ca într-un film, când eram acolo, la masă, în restaurant. Toate textele alea tâmpite, la care eu am pus botul! Cel puțin așa sigur o să-și aducă aminte de mine și o să le rămân ca un ghimpe-n talpă… O clipă m-a bătut gândul să îmi reiau relația cu Bubu, știu, însă m-am răzgândit văzându-l cum se uită în continuare ca disperatu’ după altele. Gata! Acum textele lor mi se par penibile, iar manipularea vizibilă, ca și cum m-ar lovi o bombă.
În sfârșit râd, iar de data asta râdem amândouă.
