Anabela în derivă

partea a II-a din (afemeiați)

⎼ Nu înțelegi, doar de afemeiați din ăștia mă simt atrasă! țipă Anabela de pe canapea, aplecându-se spre mine. Asta-i revelația pe care am avut-o ieri, când mă spălam pe cap. Mi-am dat seama că cu toți a fost la fel, iar eu am reacționat la fel.
⎼ Și totuși pari supărată, zic eu.
⎼ Păi, cum să nu fiu? Ce pot să fac? Ceilalți mă plictisesc și nu-mi plac. Deloc! Bănuțu, primul meu iubit din liceu… Uh! Nu ne puteam dezlipi unul de celălalt. Ne atingeam tot timpul, eram nedespărțiți. Și până la urmă am făcut sex. Pe urmă m-am trezit că stau din ce în ce mai mult acasă, în timp ce el iese cu băieții la bere. Nu era la nici o bere! Era cu Olguța, colega mea de bancă. Am aflat asta după ce l-am surprins când voia s-o sărute pe mama! N-am mai vorbit cu mama trei luni, iar pe urmă l-am văzut cu Olguța pupându-se pe stradă, în fața magazinului unde mă dusesem să cumpăr unt. Că el mă pusese să-i fac chec și rămăsesem fără… M-am certat cu mama, am rămas și fără colegă de bancă și corigentă la mate, că de la ea copiam la teste!

⎼ Asta e problema. Neputința. Și faptul că la un moment dat îți dai seama că te manipulează. Te face să nu conteze decât el pentru tine și să faci orice pentru el.

⎼ Păi, da. Mai ții minte când am venit cu părul verde? Și nu știu de ce, dar peste vreo două săptămâni s-a făcut roz. Bibanu m-a pus să mă vopsesc. Îmi susura mereu la ureche că lui îi plac sirenele și că eu sunt sirena lui iubită… și că sirenele au părul verde. Și corpul verde de altfel. Mi-aduc aminte că mi-am vopsit tot corpul verde și m-am dus la o petrecere de Halloween îmbrăcată în sirenă… adică am stat tot timpul pe scaun că nu puteam să merg cu coada aia. Făceam pași de câte un centimetru. Iar el a vorbit și a dansat toată noaptea cu o blondă costumată în vampir. L-am întrebat Există sirene care sunt și vampiri? Iar el mi-a răspuns Sigur. Alea care știu să sugă cel mai bine. Și tot nu m-am prins… sau Bilbo. Culmea e că avea vreo doi metri. Ăla m-a pus să slăbesc zece kile și, în același timp să fac cursuri de gătit cu un bucătar francez. Mi-am dat demisia, fiindcă cursul a ținut trei luni, iar ăia de la firma unde lucram pe atunci n-au vrut să-mi dea concediu. Îți poți închipui cum stăteam la masă cu el, îi puneam în farfurie super-felul de mâncare din vițel cu sos de trufe și sparanghel, ca să aibă cu ce să se îndoape, iar eu mâncam doar din salata de spanac? Cât de proastă am fost!

Mă gândesc că ultima ei propoziție semnalizează de obicei o schimbare. De mai mulți ani am observat că, în momentul când cineva își dă seama că, din cauza unei probleme patologice, în trecut nu s-a comportat tocmai optim și și-a cam luat-o, iar pe urmă mai descoperă și ce motive a avut, urmează un soi de revelație (în psihanaliză se cheamă insight) care declanșează schimbarea. Ca efect secundar, dispare și un pic de prostie patologică, deci gândirea Anabelei, care deja dă semne că a devenit mai logică și mai profundă, de acum înainte va avea o capacitate mult mai mare de a analiza situațiile în care se află și ce se întâmplă în ea.

⎼ Am acceptat să intru în relație cu Bubu… nu mi-a ajuns ce s-a petrecut cu cel dinaintea lui. Bulan. Nu râde. Așa îl chema. Cică taică-su s-a dus să-l înscrie când s-a născut și a picat într-o groapă de doi metri de pe trotuar. Și n-a pățit nimic. Așa că, în cinstea accidentului, s-a gândit să-i pună numele ăsta, că a avut bulan. Anabela râde. Acum râd, continuă ea, și mi-amintesc că și când am auzit cum îl cheamă, am râs. Îmi dau seama că toate gagicile care-l cunoșteau râdeau auzindu-i numele, iar pe urmă nu le venea să creadă că, după o vreme, nu mai puteau să râdă deloc în relația cu el… ca și cum chiar numele lui era manipulativ. Ăla m-a făcut să citesc Socrate și să cred că toți cei din jurul meu sunt tâmpiți fiindcă nu știau să vorbească la fel ca filosofii greci. Și asta n-ar fi fost nimic, dar ajunsesem să umblu cu bigudiuri în cap, inclusiv la serviciu, fiindcă zicea că doar părul creț îl excită, iar părul meu, după ce-mi scoteam bigudiurile, se îndrepta în câteva minute, oricât de mult fixativ mi-aș fi turnat în cap.

⎼ Eu nu te-am văzut cu ele în cap, intervin.

⎼ Păi, nu. Nici nu știi câte artificii am făcut ca să nu vin aici cu bigudiurile-n cap. Sigur ai fi spus ceva, iar eu nu cred că eram pregătită să îmi dau seama cu ce poame de bărbați mă combin… Păi, asta lasă un gol… nu știu ce-o să fac în continuare. Cu cine o să mai fiu?

Scroll to Top