sezonul 1 (pe Netflix)
Acum câțiva ani am încercat să mă uit la versiunea daneză a Dept Q și nu mi-a plăcut. Mi s-a părut prea sumbră și deprimantă.
Acest mini-serial este ecranizarea primului roman din seria cu același titlu a lui Jussi Adler-Olsen. Iar versiunea britanică a lui este absolut superbă.
În primul râd actorii joacă nemaipomenit de bine. Matthew Goode în rolul principal Carl, Kelly Macdonald ca Rachel, o psihoterapeută excentrică, Kate Dickie în rolul șefei lui Carl, plus cei doi tineri nemaipomenit de talentați, adică Leah Byrne – Rose, membră a echipei lui Carl – și Kai Alexander, în rolul unui adolescent diliu, m-au impresionat peste măsură.
În al doilea rând, mini-serialul este plin de umor, iar majoritatea dialogurilor, mai ales în cele unde Carl este unul dintre interlocutori, sunt superb scrise și parcă n-ar avea nici o replică de umplutură. Pentru mine au fost un adevărat deliciu.
De pildă, după ce Carl lipsește de la câteva ședințe obligatorii de psihoterapie, Rachel îl acostează în secția de poliție. Îi spune:
⎼ Și eu am făcut odată un atac de panică.
⎼ N-o să-ți țină cu mine manipularea asta, zice Carl.
⎼ În ziua nunții mele, continuă Rachel.
⎼ Înainte sau după?
⎼ În timpul nunții. În partea când se vorbește… Dacă aș fi credincioasă, aș putea să spun că Dumnezeu mi-a trimis un avertisment. Însă ca om de știință, o să spun că de fapt am avut noroc.
⎼ De ce?
⎼ Se pare că deja avea o familie în Leeds.
Carl are un fiu de 17 ani, care de fapt nu e al lui, ci al fostei lui soții. Când îi povestește de spre el lui Rachel, aceasta spune: Fuck you. Tuck me in. (Du-te dracu’. Du-mă la culcare).
La începutul primului episod, Carl și partenerul său polițist se duc la locul crimei, unde un bărbat de pe un scaun are un cuțit înfipt în cap. Ei sunt chemați acolo de un polițist în uniformă, deci care nu este detectiv, abia ieșit de pe băncile academiei de poliție. Pe când studiază scena, un bărbat îmbrăcat în negru, cu fața acoperită intră peste ei și îi împușcă pe toți. Polițistul în uniformă moare, iar partenerul lui Carl mai întâi intră în comă și apoi e paralizat de la bust în jos.
Carl este răvășit de remușcări. De asemenea, e suspendat pe perioada cât colegii săi investighează incidentul. Desigur, el nu respectă ordinul de a nu se băga în investigație, ci, că vor sau că nu vor, le tot dă sfaturi.
Între timp, șefa lui primește vizita unui ofițer de grad mai înalt decât al ei. Acesta îi propune să înființeze un departament care să redeschidă și să investigheze cazuri vechi. Ea e reticentă la început… până află că bugetul pentru acest departament este uriaș. Prin urmare, ea îl numește pe Carl șeful acestei echipe. Pe el îl trimite în subsol, unde biroul echipei sale este o toaletă uriașă, iar ea își cumpără un televizor gigantic și noi computere pentru toată secția de poliție.
Echipa lui Carl alege să se ocupe de cazul unei procuroare dispărute cu câțiva ani în urmă. Toată lumea presupune că ea e moartă, însă de fapt fusese răpită de o bătrână și fiul acesteia. Ei o țin într-o cameră de decompresie. Iar Carl, împreună cu echipa lui, au de fapt și fără să fie conștienți de asta, rolul să o găsească.
Concluzie: Dept Q este ecranizarea romanului danez cu același titlu de Jussi Adler-Olsen. Este unul dintre cele mai bune mini-seriale pe care le-am văzut anul acesta. Actorii joacă superb, iar câțiva dintre ei excepțional. Mini-serialul este palpitant, dinamic, plin de umor și de mister, un adevărat deliciu.
