a VI-a carte din seria Karen Pirie
Sunt fascinată de imaginația autorilor ca Val McDermid. Citindu-i, mă simt ca o buburuză într-o lume uriașă și fermecată, unde mă pot aștepta nenumărate surprize și minuni.
Primele romane pe care le-am citit de această talentată scriitoare scoțiană au fost din seria Tony Hill and Carol Jordan, dar în ultimii ani n-au mai preocupat-o cele două personaje. Câteva cărți din serie au fost ecranizate, iar la fel s-a întâmplat și (deocamdată) cu primele două romane din seria Karen Pirie, care formează două mini-seriale de câte patru episoade.
Toate cărțile din serie sunt police procedurals. Karen Pirie este acum DCI (detectiv inspector-șef) și conduce echipa care anchetează cazuri vechi, crime ce au avut loc uneori cu zeci de ani în urmă. În Still Life,1 după moartea unei femei, în garajul acesteia este descoperit un schelet, iar Karen se duce să investigheze cazul. În altă parte a Scoției, un pescar găsește cadavrul lui Paul Allard. Inițial se presupune că moartea lui Paul a fost accidentală, însă medicul patolog o declară omucidere.
Șefa lui Karen este o femeie antipatică, care nu poate s-o sufere, dar nici nu poate scăpa de ea pentru că o duce mintea să rezolve majoritatea cazurilor pe care se apucă să le ancheteze. Ea o obligă pe Karen să investigheze cazul din prezent, împreună cu Daisy, o detectivă sergent (DS) din Fife. Spre încântarea lor, ajung și pe la Paris, unde se delectează cu mâncarea delicioasă de acolo și cu compania unor polițiști francezi cam misogini.
Cele două cazuri sunt distincte și bulversante. La început pare că nimic nu se leagă, deși Jason, poreclit Mint (Mentă), rămâne să se ocupe de scheletul din mașină. Oare cum a putut femeia să trăiască mai bine de zece ani cu un cadavru în garaj? Și oare cum a ajuns Paul, un saxofonist din Paris, în plasa de pescuit a unui vas scoțian?
Sau cum zice chiar autoarea:
Însă uneori ajungi să ai doar un morman de fragmente disparate, care nu se potrivesc deloc unele cu celelalte, oricât de mult te-ai strădui tu să le combini. Mai târziu sunt ca unul dintre romanele alea care câștigă premii literare: când ajungi la sfârșit, pui cartea pe masă și te întrebi în sinea ta „Ce s-a întâmplat de fapt?” Lui Karen nu i-au plăcut niciodată romanele de genul ăsta. Îi plac cele în care sfârșitul dă sens începutului și întregului conținut intermediar.
Stilul literar al autoarei este original, iar povestea ei curge fluent, fără nici o poticnire.
Ea și Paul s-au combinat de când am cântat acolo pentru prima oară, a spus el, cu sarcasm în voce. Sax, ce mama dracu’. E ca iarba mâțelor pentru femei. Ar trebui să i se schimbe numele în sexofon.
Val McDermid construiește toate personajele impecabil, fie că sunt pictori, muzicieni, polițiști, mecanici auto sau părinți îngrijorați. Toți au poveștile lor și adaugă câte ceva la povestea din carte.
Aș adăuga că romanul este o radiografie a mai multor forme de iubire. Infantilă, posesivă, duioasă, plină de compasiune, stabilă, dar monotonă, pasională, disperată sau maternă, toate își găsesc locul în paginile acestei cărți, foarte coerentă și din punct de vedere psihologic.
Concluzie: Still Life este un roman complet. Are mister, personaje nemaipomenit de bine construite și o poveste care leagă toate poveștile lor. Este plin de umor mai mult sau mai puțin fin și, pe deasupra, de tot soiul de feluri de mâncare delicioase, căci Karen Pirie este pofticioasă și gurmandă.
- Still Life înseamnă Natură moartă în limba română. Însă, în engleză, mai are un sens, și anume de Viață încremenită. Ambele se potrivesc. ↩︎
