⎯ Alaltăieri am citit o carte întreagă. Era despre Henric al VIII-lea și m-am gândit că nu sunt prea multe diferențe între el și bărbații de acum. Știi, toți bărbații vor neapărat copii ca să aibă pentru cine să muncească și cu cine să stea și acum și la bătrânețe. Și, până la urmă, ar fi mai bine să poți să scapi ușor de o nevastă de care te-ai plictisit sau care chiar nu e în stare să facă un copil cu tine…
Eu intervin:
⎯ Și trebuie să fie și frumoasă, spun eu sarcastic, dar îmi dau seama după expresia lui hlizită că n-a prins nuanța.
⎯ O, da! Știi, eu tot timpul am avut doar femei frumoase. Odată, când eram la mare cu prietenii, am apărut cu o fată, iar ei mi-au spus că de ce naiba stau cu ea, nu văd că e cam dolofană? Eu m-am uitat mai bine la ea și mi-am dat seama că aveau dreptate. Nu se face să apari în public cu o baștoancă, așa că mereu am avut grijă să fiu doar cu femei superbe… și liniștite, să nu mă toace la cap. Că așa sunteți voi femeile, niciodată să nu ne încurajați. Ieri i-am invitat pe socri la masa și eu am gătit totul, nevastă-mea n-a mișcat un deget. Am gătit trei feluri de mâncare, plus o budincă de vanilie, iar ea a mormăit o laudă doar la friptură. Și știi, m-am chinuit ca naiba să fac budinca aia.
⎯ Iar ei îi place budinca…
⎯ Nu mai țin minte. Însă m-am chinuit ca naiba s-o fac, putea și ea să zică un Mersi acolo, că a ieșit tare bună.
Unul dintre supervizorii mei zicea că a face terapie cu un bărbat narcisic este ca și cum ai pedala pe o bicicletă care n-are roți, sau, în cel mai fericit caz, are roți cam o dată sau de două ori pe an.
Stai ca popândăul acolo pe fotoliu și asiști la niscaiva monoloage care se repetă întruna, căci singurul scop al interlocutorului tău este să-ți dovedească ție că e cel mai tare și să-și întărească lui imaginea nemaipomenit de umflată despre sine. Dacă intervii cu vreo afirmație sau întrebare, îl deranjezi. Narcisicii așteaptă doar laude de la tine, iar, cei mai înverșunați dintre ei tind să interpreteze orice intervenție a ta, care nu e laudă, ca pe un atac.
Însă de obicei te ignoră.
Așa cum o ignoră și pe soția lui. Din perspectiva unui narcisic, partenera sa nu este o ființă umană cu drepturi depline, ci este un fel de extensie a lui, un trofeu și o mașină de făcut copii. Dacă nu-și îndeplinește cu competență rolul impus, adică să fie un soi de aparat din ăla care aruncă automat mingi de tenis la antrenamente, numai că în loc de mingi sunt laude, atunci narcisicul e nemulțumit și o pedepsește prin desconsiderare (de obicei).
Bărbatul de mai sus este ceea ce s-ar numi tehnic un narcisic libidinal. Adică se simte tare și când îi ajută pe alții, de pildă gătește pentru familia lui. De felul lor, sunt cei mai blânzi și mai inofensivi dintre narcisici și, uneori, chiar buni la casa omului. Dacă-i lauzi.
De asemenea, mulți dintre narcisici consideră că știu totul (cei mai raționali aproape totul) și nu citesc fiindcă sunt convinși că n-ar afla nimic nou și bun din cărți.
Tot ce-i bun se află în ei și simt că ar fi foarte periculos să vadă ceva bun în cei din jurul lor. În acel moment li s-ar dezmembra întreaga identitate și s-ar prăbuși într-un hău. De aici vine și nevoia lor stringentă de a-i desconsidera sau de a-i ignora pe ceilalți.
Hai să vedem ce se poate face.
⎯ Data viitoare poate-mi aduci și mie niște budincă, zic eu.
Asta îl blochează vizibil și se uită la mine cu ochii mari și fruntea încrețită. Peste o secundă se relaxează și îmi zâmbește. Probabil e prima oară când mă vede pe bune.
⎯ Ți-ar plăcea? mă întreabă.
⎯ Probabil.
Ce încerc să fac aici este să mă transform dintr-o mobilă, care îi ascultă pasiv discursul, într-un interlocutor. De asemenea, să-i semnalizez că oamenii au gusturi diferite și că nu-i deloc sigur că o să-l laud pentru budinca lui. De fapt, chiar faptul că mănânci ceva (și nu lași în farfurie) reprezintă un mesaj implicit că ți-a plăcut. Cererea mea mai înseamnă și rugămintea de a-mi oferi cuvinte care să-mi placă și mie, nu, ca până atunci, mereu, mereu același mesaj.
Una dintre cele mai serioase probleme ale unui om care se crede cel mai tare este că, fără îndoială, se simte singur. Nimeni nu poate să ajungă la piedestalul pe care el s-a suit. Iar, într-o conversație cu un narcisic, cea mai importantă provocare este cum să închegi un dialog real sau, altfel spus, cum să însuflețești și statuia vorbitoare de pe piedestal și mobila ignorată care îi ascultă discursul.
Iar ăsta este doar primul pas.
