Fantasma inconștientă ( partea a III-a)

Eu îmi imaginez inconștientul ca pe o scenă de teatru.

Pe ea se perindă scene, una după alta sau chiar combinate, în funcție de situațiile în care suntem puși în viața noastră. Fiecare scenă este o fantasmă inconștientă. Fiecare personaj este un obiect intern.

Piesa de teatru care se derulează este foarte dinamică. O femeie rezonabilă și cumsecade se poate preschimba instantaneu într-o hidră cu șapte capete și dinți otrăvitori. Un Făt-Frumos poate deveni brusc un torționar care smulge membre și căsăpește copii.

Imaginile nu sunt plăcute, unele sunt de groază, dar la fel sunt și coșmarurile. Imaginați-vă teroarea unui copil mic și vă puteți face o idee despre ce zace în străfundurile noastre.

Fetița care râde și se lipește afectuoasă de mine se transformă brusc într-un copil înfricoșat care se dă cu capul de masă. Fără ca eu să fac nimic.
Îmi amintesc de o altă fată, cu o patologie foarte gravă, care, brusc, în timp ce râdeam împreună de o glumă, s-a răsucit spre mine și mi-a înfipt un creion ascuțit în picior.

Copiii, pentru că sunt încă lipsiți de mecanisme psihice de apărare, pot ilustra pe viu, direct cum arată o fantasmă inconștientă. Ei o pun în scenă cu sinceritate, de obicei ca pe un strigăt de ajutor imposibil de ignorat.

Scena pe care mi-o imaginez eu în inconștientul Anabelei are trei personaje. O fată frumoasă, Anabela, care intră pe scenă, se duce la o altă fată, o roșcată frumoasă, cu care se pupă și bea fericită o cafea. Partenerul roșcatei, care citea ziarul pe un fotoliu, într-un colț departe de ele, vine, o pupă pe roșcată și se așează și el la masă. Își toarnă o cafea și încearcă să participe la discuția celor două fete. Anabela se transformă brusc într-o sirenă seductivă și violentă și-l smulge pe băiat de pe scaun. El vine cu ea și e încântat s-o cunoască. Doar că, imediat după ce el zice o glumă, roșcata se preschimbă într-o caracatiță și se pune pe capul băiatului. Amândoi o atacă sistematic pe Anabela.

Bubu joacă altă scenă. În scena lui nu există decât el și o femeie. Amândoi își beau cafeaua și râd, se simt foarte bine împreună. Doar că pe neașteptate, burta lui se sfâșie, caracatița sare în capul femeii, iar el, îngrozit, o lovește cu ciomagul până moare.

Cele două scene au același sfârșit: fata/femeia este atacată și lovită. Acesta este punctul comun și ceea ce îi ține pe cei doi împreună.

Fantasmele inconștiente ne domină viața. Ne dictează ce ne place și ce nu. Cum să ne purtăm, ce gândim, ce simțim și ce spunem în orice moment al vieții noastre. Evident, și când dormim și visăm.

Cu cât o fantasmă – ca scenă – în inconștient este mai catastrofică și mai de groază, cu atât ne facem mai mult rău și problemele pe care le avem sunt mai grave.

Iar rolul psihanalizei sau psihoterapiei psihanalitice este de a le face să devină mai blânde. Cel mai bine să aibă un deznodământ fericit. Dacă se întâmplă așa ceva, viața devine mai ușoară, problemele deseori se rezolvă până la urmă. Relațiile devin (mai) sănătoase și căpătăm un mult mai mare control asupra acțiunilor noastre. Fiindcă nu mai există ceva în noi care să ne împingă în acele sfârșituri catastrofice.

Poate credeți că Bubu n-are probleme atât de mari, căci el e „tare.” Însă, de fapt, el nu poate să iubească pe nimeni. Nici o relație a lui nu îi va aduce bucurie. După o vreme, indiferent cu cine ar fi, totul devine un chin și o corvoadă pentru el.

Spun asta pentru că cel mai important lucru este să vrei să te schimbi.

Sună incredibil că astfel de scenarii ar exista pe undeva în noi. Însă gândiți-vă la vise. La coșmaruri. Într-o formă sau alta sunt acolo, în străfundurile noastre, și ne conduc mereu și mereu la eșec sau suferință, dacă le lăsăm să ne influențeze cu inevitabilitatea unui sfârșit care ne face rău.

Scroll to Top