Mini-serial de cinci episoade, The Party este în mare povestea a doi colegi de facultate. Unul bogat, altul sărac. Ambii bisexuali. Martin și Ben.
Ben dă o uriașă petrecere de ziua lui de naștere. În fața celor câteva sute de invitați, el anunță că-și va depune candidatura pentru prim-ministru. E deja politician (din partidul conservator), dar, asemenea celor mai mulți dintre ei, nu-i ajunge nici pe-o măsea.
Tema mini-serialului, pe care, de altfel, am văzut-o des în ultima vreme, este cât de nerușinați, psihopați, oportuniști, criminali, mincinoși, perverși, vicioși și, în general, hidoase scursuri ale societății sunt politicienii și nevestele lor. Interesantă tema, deși m-am plictisit un picuț de ea, și, probabil, deloc departe de adevăr.
Aidoma realității, serialul induce în noi indignare și o stare tembelă și buimacă de neajutorare. Căci, dacă toți politicienii sunt scursuri ale societății, atunci cu cine naiba mai votezi? Trebuie să apelezi la tot felul de giumbușlucuri și șmecherii de sinteză și logică pentru a-l identifica pe cel mai puțin dăunător și malefic dintre candidați. Iar pe urmă, îți dai seama că oricum a fost inutil, fiindcă toți fac aceleași lucruri până la urmă. Adică își petrec cea mai mare parte a timpului bătându-și capul pentru a găsi metode cât mai ingenioase și inovatoare de a-și chinui populația pe care teoretic o reprezintă, declarând cu nonșalanță că, de fapt, o ajută (de pildă într-un viitor nedefinit).
Mi-a plăcut când persoana care se ocupă de selecția candidaților anunță impasibilă, ca pe un lucru cât se poate de firesc, că populația și-ar dori un prim-ministru din clasa muncitoare. Ca în realitate, competența, inteligența, experiența și alte însușiri din astea perimate, ca să nu mai vorbim de compasul moral, nu mai contează absolut deloc.
Toată lumea de la petrecere se distrează de minune, dansează foarte fericiți și euforici, în timp ce, în spatele ușilor închise din conacul unde locuiește Ben împreună cu familia lui, se petrec tot felul de drame, bârfe și, în general, porcării. În lăcomia lui disperată și nemărginită după putere, lui Ben și nevesti-sii nu le pasă de viețile oamenilor, desigur pentru că le-a intrat în sânge să-i trateze pe toți ca pe niște gunoaie.
Dacă Ben respectă clișeul politicianului plin de bani, dintr-o clasă privilegiată, Martin respectă alt clișeu, anume al omului crescut în sărăcie și complexat, care devine cârpa politicianului pentru a avansa în ierarhia societății. Martin și Ben sunt interpretați de Luke Evans și Tom Cullen, iar mie mi-a plăcut mult cum și-au jucat rolurile.
Mi-a plăcut și povestea. Oamenii euforici și muzica de la petrecere mi s-au părut un fundal excelent, ce simbolizează minunat ipocrizia politicienilor. Un ambalaj nemaipomenit de frumos, adică înfățișare, îmbrăcăminte și gesturi, ca într-o vitrină superbă, în spatele căreia se ascund doar mormane de excremente. Discursuri emoționante și inspiraționale ale căror cuvinte se preschimbă repede într-un soi de fluid de îmbălsămare pe viu pentru cei care se așteaptă ca politicianul să-și respecte măcar una din zecile de promisiuni, dar sunt invariabil dezamăgiți, sărăciți, torturați și îmbrânciți în neputință, căci n-au cum să găsească pe nimeni care să facă măcar un singur lucru minuscul bun pentru ei.
Mi se pare că dialogul dintre Ben, politicianul, și soția lui descrie minunat personalitatea unui politician de succes:
Ben: N-ai încredere în mine?
Soția lui: N-am în ce să am încredere. Nu există nimic în tine. Doar aer deșert.
Concluzie: The Party, un mini-serial britanic cu cinci episoade, este povestea relației dintre doi bărbați, Martin și Ben, care începe în facultate și se continuă până la petrecerea de ziua de naștere a lui Ben, câteva zeci de ani mai târziu. Mi-a plăcut destul de mult, deși este previzibil pe alocuri. Din fericire nu peste tot, iar sfârșitul m-a surprins.
