Jocurile video dezvoltă gândirea. Există studii care, deși nu sunt făcute pe eșantioane reprezentative, deci nu sunt valide pe o anumită populație, confirmă opinia mea (am atașat la sfârșit câteva link-uri 12).
Mai demult am citit un studiu european (din păcate l-am căutat câteva ore și nu l-am găsit, deși era proiectat de UE), unde se descoperise că majoritatea părinților din Europa nu au o părere proastă despre faptul că fiii sau fiicele lor se joacă pe computer, dar ar prefera să aibă mai mult control asupra tipului de jocuri cu care își ocupă timpul copiii lor.
În toată lumea, până de curând, opinia generală era că nu e bine să te joci jocuri video. Că îți pierzi timpul cu ele și că pot da tendințe către violență sau către izolare socială. Ei bine, nu-i deloc așa.
- Având în vedere ultimul studiu PISA, cu concluzia că analfabetismul funcțional este în creștere în întreaga Europă, iar în România a depășit jumătate din populația de minori, este clar că la școală, în prezent, copiii nu sunt învățați să gândească.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că deseori elevilor li se cere să memoreze foarte multe informații, fără să fie învățați să le analizeze și să le interpreteze. Ei sunt nevoiți să rețină – adică cei care mai învață cât de cât – o grămadă de informații, fără a-și forma o părere despre ele, fără să-i intereseze subiectul, adică totul este insipid, plictisitor și lipsit de orice dezbatere. Faptul că unui copil i se pretinde să redea informații fără să se gândească la ele sau la ce părere are despre ele, aidoma unui bancomat, chiar descurajează gândirea. Anulează orice îndoială sau orice gând adresat valorii de adevăr a informației. Îi face creduli, ușor de manipulat, dogmatici și… tâmpiți.
Anumite jocuri rezolvă această problemă. De pildă, în jocurile de război, trebuie să îți formezi o anumită structură a armatei, soldați pe care să-i pui în anumite poziții (de pildă arcașii în spate, iar cavaleria pe margine) pentru a câștiga o bătălie. Altfel pierzi. Mai trebuie să găsești și compoziția potrivită, căci, dacă acei arcași nu sunt suficient de bine apărați de ceilalți războinici, o să moară cât ai zice pește. Doar acest detaliu învață și încurajează gândirea strategică. Dacă jocul mai e și PVP (adică te lupți cu alți oameni reali), atunci el ține locul fotbalului de pe maidan și ajută copilul să capete și abilități sociale. Căci, dacă pierde o bătălie, mai degrabă se ambiționează să învețe cum să-și structureze și să-și poziționeze armata, așa încât data viitoare să-l învingă pe adversarul lui. N-o lasă imediat baltă și se duce la altcineva să-i facă tema și nici nu se mulțumește să ia o notă mică.
Adică în felul ăsta copilul învață să gândească, fără să-și dea seama. În mintea lui se formează anumite căi neurale, iar asta înseamnă că a învățat un proces de gândire strategică pe care sunt mari șanse să-l repete chiar și în viața reală, dacă, de pildă vrea să câștige un conflict cu un coleg sau să rezolve o problemă pe etape, nu instantaneu. - Multe jocuri sunt chiar didactice. De pildă există jocuri unde trebuie să faci un restaurant să fie profitabil și să aibă succes (de tip tycoon). Într-un joc de acest tip copilul învață valoarea banilor și descoperă strategii care îl duc la succes, de pildă să găsească felurile de mâncare preferate ale clienților. Asta învață chiar empatie, căci trebuie să-și imagineze ce vrea fiecare, nu-i suficient să le servească doar ce-i place lui.
De asemenea, există un joc Project Hospital, unde trebuie să construiești un spital profitabil. Începi cu un mic departament de medicină generală, unde doctorii pun diagnostice și îi trimit pe pacienți fie să-și facă analize, fie la alte departamente specializate. În Project Hospital poți pune tu însuți diagnostice pe baza simptomelor. Pentru un copil mai mare sau un adolescent, acest joc este minunat. Nu doar că învață unele diagnostice foarte rudimentare, pe baza unor simptome și analize, dar învață că uneori neglijența duce la moartea oamenilor sau pur și simplu își fac o idee cât de cât despre ce înseamnă să fii medic.
Există mai multe jocuri făcute de compania Paradox, de unde poți să înveți o grămadă de istorie internațională. Începând din Evul Mediu și terminând cu epoca modernă și industrializarea, acolo înveți fără să vrei principalele evenimente din istoria lumii. Care sunt reale și apar la momentul potrivit în joc. Mai toate țările sunt reprezentate, există un adevărat curs de istorie a religiilor și a formelor de guvernământ. Pe deasupra sunt foarte, foarte grele. - Pe bătrâni, jocurile video îi pot proteja de Alzheimer. Când înveți un joc nou, creierul se pune în mișcare și se creează noi sinapse. Dacă mai adaugi un proces dificil de gândire, atunci jocurile video (și cele de societate de altfel) devin o metodă prin care îți pui în mișcare micile celule cenușii, fără să te plictisești. Unul dintre cele mai grele jocuri de tip puzzle, pe care le-am jucat vreodată, este Day of the Tentacle. Vă provoc să-l terminați fără să apelați la nici un ghid online care să vă ajute!
- Când părinții se joacă pe computer sau pe consolă cu copiii lor, fără îndoială că relațiile nu pot decât să se îmbunătățească între ei. Indiferent cine câștigă. Sfatul meu este să nu lăsați copilul să câștige, dar ăsta-i alt subiect. Cel mai probabil că la început, copilul vă va învăța jocul cu pricina și vă va bate de vă sar fulgii. Modul în care reacționați va deveni un model pentru copil. Adică va învăța de la voi cum să reacționeze dacă are un eșec. De asemenea, faptul că în această situație specială, copilul are ocazia, poate pentru prima oară în viața lui, să-l învețe ceva pe un adult, este de o importanță capitală și pentru relația cu adultul, și pentru imaginea despre sine a copilului. Pe scurt, mult mai mult decât orice laudă, îi dă încredere în forțele proprii.
- Violența din jocurile video nu face pe nimeni să devină mai violent. Aș zice că e pe dos. Adică după o zi grea la școală sau la serviciu, în loc să țipi la nevastă sau la părinți, e mult mai util și plăcut să te descarci căsăpind monștri pe un ecran sau altul. Copiii învață repede diferența între realitate și basme sau filme. Un copil n-o să devină mai violent după ce se joacă pe computer decât ar deveni citind Peter Pan (care, dacă nu știți, se luptă cu pirații).
- Tipul preferat de jocuri indică anumite tendințe de personalitate. Există jocuri creative; de pildă dacă îți place să proiectezi un oraș sau să faci design de clădiri sau de opere de artă, atunci – din experiența mea – patologia e minimă și creativitatea e maximă în viața reală. Sau jocuri ce pun accent pe colaborare, gen MOBA, când trebuie să cucerești un teritoriu stabilind rolurile și misiunile de comun acord cu membrii echipei tale; acest tip de jocuri indică extraversie și o înclinație către relații și muncă de echipă. Tema jocurilor poate indica o potențială pasiune pentru o viitoare profesie. Prin urmare, multe jocuri pot dezvolta tot felul de aptitudini.
Concluzie: În experiența mea clinică, eu am văzut doar avantaje când jocurile pe computer sunt alese după unele criterii clare. Problema ce apare nu este dacă cineva se joacă pe computer, ci ce fel de joc alege.
