Scopuri

Scopurile psihoterapiei psihanalitice:
- vindecarea simptomelor
- ameliorarea suferinţei psihice si afective
- să ajute oamenii să devină maturi, să ducă o viaţă cât mai plină de satisfacţii, să se accepte aşa cum sunt
- vindecarea rănilor psihice şi îndepărtarea blocajelor care le împiedică dezvoltarea afectivă
- legarea raţiunii de afect
- descoperirea potenţialităţilor creative
- creşterea capacităţii de introspecţie, fantasmare, auto-analiză


Spicuiri din Wolfgang Mertens, Introducere in psihoterapia psihanalitică, 2003, ed. Trei:

1. Anularea inhibiţiilor de dezvoltare
- încrederea de bază şi siguranţa (de pildă, lumea nu mai este percepută ca esenţial rea, angoasele paranoide se limitează la un minimum, rezistenţă la stres şi situaţii de criză)
- separarea şi individuaţia (de pildă, posibilitatea de a accepta sentimentele şi opiniile diferite ale altora, posibilitatea separării fără teama de a pierde iubirea, capacitatea de a fi singur, autonomie, capacitatea de a spune nu fără angoasă şi sentimente de culpabilitate, autonomie generaţională)
- conştiinţa (de pildă, depăşirea introiectelor arhaice, reducerea trăirilor şi comportamentelor ce se caracterizează prin sentimentul iraţional al datoriei şi perfecţionism moral, Supraeul trebuie sa devină mai tolerant, conştiinţa clară şi adaptată realităţii)
- agresivitate constructivă (de exemplu, impunere, iniţiativă şi ambiţie constructivă, lipsa fricii de eşec: părinţii pot şi trebuie să fie depăşiţi)
- sexualitatea (identitate de gen clară şi acceptată, capacitatea de potenţă orgasmică)

2. Aspecte ale Sinelui
- autoresponsabilitatea (individul nu se mai simte expus unor forţe străine stihiale, preluarea responsabilităţii pentru propriile impulsuri, afecte, acţiuni, menţinerea propriilor hotărâri)
- identitatea de sine (sentimentul propriei persoane ca un continuum în timp, menţinerea unui sentiment de identitate neîntrerupt)
- sentimentul propriei valori (autoconsideraţia, iubirea de sine, autoaprecierea, deci componentele unui sistem al propriei valori, eliberarea relativă de dorinţa de a-i idealiza pe alţii, încredere în viitor, veselie şi înţelepciune)

3. Raportarea la oameni
- orientarea spre exterior vs orientarea spre interior (preocuparea autistă cu sine însuşi scade, la fel ca şi retragerile schizoide, interacţiunea cu oamenii aduce satisfacţii, capacitatea de comunicare, un timp mai mare acordat problemelor altora)
- relaţia cu părinţii (aprecierea propriilor părinţi devine mai realistă, mai puţin judicativă, mai puţin idealizantă; poate fi abandonată dorinţa ca părinţii să se schimbe, se acceptă prăpastia între generaţii şi se recunoaşte legătura dintre părinţi)
- relaţia cu cei de aceeaşi vârstă şi cu grupurile (de pildă, capacitatea de a avea prieteni, de a putea diferenţia între prieteni intimi şi cunoştinţe, a putea trăi ca parte dintr-un grup fără sentimentul pierderii independenţei şi a individualităţii)
- empatia (capacitate de identificare trecătoare şi parţială, fără a trebui să se contopească total cu celălalt)
- intimitate (de pildă, relaţii stabile şi durabile cu un partener amoros trăit ca neincestuos, a se putea bucura de apropiere, dar a putea fi şi singur, a dărui şi a primi reciproc)

4. Acceptarea realităţii
- omnipotenţă diminuată (de exemplu, a putea accepta propriile slăbiciuni şi limite, renunţarea la dorinţa obligatorie de a vrea să fii iubit şi cererile de a fi despăgubit pentru suferinţa trecută)
- capacitatea de doliu (capacitatea de a accepta pierderea şi propriul destin de muritor, suferinţă şi travaliu de doliu fără dorinţe de răzbunare şi efort de compensare, capacitate de dor)
- control pulsional şi toleranţă la frustrare (a putea renunţa în mod adecvat, a putea spune nu propriilor tentaţii şi ispitelor altora, a putea dezvolta toleranţă faţă de dezamăgire, angoasă, nefericire şi suferinţă)
- a putea abandona (a putea renunţa la beneficiile secundare ale bolii şi la reacţiile terapeutice negative, a putea abandona invidia destructivă, revendicările, gelozia, a putea renunţa la dorinta sadică de control, dar şi la poziţiile masochiste cum sunt cea de a se simţi victimă, milă de sine, îngâmfare)

5. Bogăţie de trăiri şi realitate (gamă variată de sentimente şi emoţii, energie, relaxare, capacitatea de bucurie)

6. Capacitate integratoare
- toleranţă pentru ambivalenţă (sintetizarea binelui şi răului la sine şi la ceilalţi, se renunţă la clivaj, devalorizare şi idealizare, la calitatea de totul-sau-nimic din trăire şi din gândire)
- economie cognitivă (dorinţele şi afectele compulsive nu deranjează gândirea şi pot fi ţinute in frâu, este posibilă activitatea planificată, care priveşte viitorul)
- capacitate de depăşire (de pildă, capacitatea de umor şi apreciere a absurdului, de imaginaţie şi fantezie, regresie şi pierdere a controlului în serviciul creativităţii, flexibilitatea structurii caracteriale, capacitatea de a fi pregătit pentru experienţe noi în interiorul unei identităţi bine stabilite)

7. Capacităţi autoanalitice (auto-observare si auto-analiză, transferul se dizolvă)